Duminică seara, Sala Palatului s-a aflat, timp de două ore, sub magia vocii incredibile a Dianei Krall, iar publicul prezent a fost total cucerit de farmecul artistei din Columbia Britanică, aflată în turneul de promovare a noului său album, "Glad Rag Doll".
Artista care a vândut 15 milioane de unităţi discografice a revenit în ţara noastră, însoţită de soţul său, celebrul muzician Elvis Costello, şi de fiii săi - Dexter Henry Lorcan şi Frank Harlan James, la invitaţia Events, pentru a oferi momente de neuitat iubitorilor de jazz şi pentru a îşi prezenta albumul lansat la sfârşitul anului trecut.
Diana s-a declarat foarte încântat să revină în România şi le-a mărturisit miilor de fani prezenţi la concert că fusese foarte impresionată de Centrul Vechi al Capitalei.
Piesele de pe "Glad Rag Doll", album ce conţine cântece din anii '20, lansate de mari artişti, dar interpretate de Diana Krall în maniera sa unică, au impresionat publicul de la Sala Palatului, care a răsplătit cu minute de aplauze fiecare piesă a artistei care a mulţumit de fiecare dată pentru căldura cu care fusese întâmpinată.
Celebra interpretă a declarat că vremea de afară (ploaia ce nu mai contenea) îi amintea de Columbia Britanică, locul său de baştină, şi a interpretat mai multe piese aflate sub semnul ploii - "Just Like A Butterfly That's Caught In The Rain " - un cântec despre singurătate şi tristeţea generată de pierederea dragostei - şi "Let It Rain", o piesă de dragoste profundă şi plină de optimism.
Sufletele celor prezenţi au vibrat la cântece precum "Here Lies Love", "I Used To Love You But It's All Over Now" şi superba piesă a lui Ray Charles - "Lonely Avenue", ce au amintit tuturor de iubiri pierdute şi de tristeţea fără seamăn provocată de acestea.
Diana Krall şi-a prezentat formaţia, apreciată de cei prezenţi, şi, la finalul concertului, pasiunea