Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capela Sixtină este pregătită pentru găzduirea Conclavului

Publicat in Flacara Iasului, marți 12 martie 2013 ·

Celebra şi sublima Capelă Sixtină, un adevărat centru al Vaticanului, a fost amenajată, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, pentru a găzdui Conclavul celor 115 cardinali ce îl vor alege pe al 266-lea succesor al Sfântului Petru, relatează AFP. Construită la cererea Papei Sixt al IV-lea, în perioada 1477-1480, capela este situată pe flancul drept al Bazilicii Sfântul Petru. Ea ar avea aceleaşi dimensiuni - 40,5 metri lungime, 13,2 metri lăţime şi 20,7 metri înălţime - ca legendarul templu al regelui Solomon. Capela Sixtină este cunoscută pentru frescele laterale, în care Perugino, Botticelli şi elevii lor prezintă viaţa lui Moise şi Hristos. Pe plafon, se vede "Geneza", iar pe peretele din faţa intrării poate fi admirată celebra "Judecată de Apoi" , ambele pictate de către Michelangelo. Pe o podea ridicată şi acoperită cu o mochetă de culoare bej deschis, 12 mese lungi au fost dispuse pe două rânduri de o parte şi de cealaltă a sălii, de-a lungul pereţilor. Feţe de masă de culoare vişinie le acoperă. Scaune confortabile, capitonate cu ţesături bej, au fost puse alături. O altă masă a fost amplasată lângă altar în vederea prezidării Conclavului. În această parte se va afla urna ce are capacul ornat cu două figurine reprezentând miei, în care cardinalii vor depune buletinele de vot. În centru, pe un pupitru se găseşte o Evanghelie deschisă pe care cardinalii vor depune jurământul. La stânga intrării în capelă, a fost instalată soba care serveşte la arderea buletinelor de vot şi la anunţarea rezultatului. Un fum negru va ieşi în caz de insucces şi un fum alb în cazul alegerii Papei. Soba de fontă a servit şi pentru Conclavele ţinute în perioada 1939 (anul alegeri lui Pius al XII-lea) - 2005 (anul alegerii lui Benedict al XVI-lea). Datele la care s-au ţinut Conclavele au fost gravate pe o placă de metal de culoare gri închis. Ea este dublată de o altă placă unde ard fumi

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 18 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 19 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°