Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admiral Markets: "BNR dă undă verde deprecierii leului"

Publicat in Bursa, marți 8 ianuarie 2013 ·

BNR a menţinut neschimbată dobânda de referinţă şi rezervele minime obligatorii, însă a trimis pieţei un mesaj voalat în cadrul şedinţei de politică monetară de ieri, şi anume că leul are cale liberă spre o depreciere moderată, apreciază analiştii companiei de brokeraj Admiral Markets, conform unui comunicat de presă.

"Fraza cheie a şedinţei de Luni a fost "gestionarea adecvată a lichidităţilor" în loc de < gestionarea fermă a lichidităţilor >", se specifică în comunicat.

Comunicatul mai aduce în vedere faptul că : "În a doua jumătate a anului trecut, leul a fost supus unor presiuni semnificative de depreciere (cotaţia a depăşit 4,6 lei pentru un euro). Banca Naţională a intervenit în piaţă, însă nu a folosit instrumentele clasice, dobânzile şi rezervele minime obligatorii (RMO), ci a redus lichiditatea prin limitarea unor operaţiuni interbancare (REPO), apărând astfel sintagma de < gestionarea fermă a lichidităţilor >".

Analiştii Admiral Markets consideră că prin renunţarea la această sintagmă, BNR transmite pieţei că va pune la dispoziţie mai mulţi lei, lăsând cale liberă unor deprecieri modeste.

Aceştia estimează că din cauza contextului economic şi climatului internaţional actual, la care se adaugă mesajul trimis de BNR, tendinţa generală pentru leu este de depreciere faţă de euro şi dolar: "Cel mai probabil scenariu este că pe termen scurt nivelul cursului nu va scădea decât cel mult temporar sub pragul de 4,4, iar in lunile urmatoare cotaţia se va îndrepta spre nivelul de 4,5 lei/euro, însă maximele anului trecut (4,6 lei/eur) nu sunt probabile în prima parte a anului 2013", se accentuează în acelaşi comunicat.

Deocamdată interesul speculatorilor nu este resimţit, însă analiştii estimează că în perioada următoare pragul cheie de suport 4.4 va redeveni atractiv pentru cumpărători. "Spre jumătatea anului trecut, când cursul a depăşi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 23 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 48 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 41 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 7 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 36 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 52 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 41 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°