„Îl iubesc pe Codruţ!“ stătea scris pe pereţii unuia dintre cele mai jegoase WC-uri pe care le-am văzut vreodată. Şi, credeţi-mă, am văzut destule. Ăsta putea concura foarte bine cu vreo două-trei din topul personal.

Prima, cred că e buda din gara din Sinaia. O fi trecut un an şi ceva de cînd am văzut-o ultima oară, dar nu-mi imaginez că s-a schimbat ceva. (Dacă da, atunci îmi cer scuze.) Ei bine, buda asta m-a făcut să roşesc violent. Am fost într-atît de nesăbuită să intru în acel iad în aşteptarea unui tren care, evident, întîrzia. Ce poate vedea acolo o fiinţă umană naşte fix două reacţii: prima, şi cea mai firească, probabil, e fuga cu stomacul în convulsii. A doua, e fascinaţia răului. Neîncredere că aşa ceva chiar există. Impulsul de a te documenta cu mîna la nas. De a face poze ca la urs. Probabil că acel WC nu a fost spălat de cînd există gara. Probabil că acolo au fost ascunse şi arse cadavre direct în găurile negre şi împuţite care se cască din podea. Probabil că între pereţii scorojiţi plutesc suflete damnate încărcate de cele mai oribile păcate posibile. Probabil că, odată intrat acolo, trebuie să-ţi arunci toate hainele în foc şi să treci prin ritualuri de purificare. Nu-mi imaginez nici o persoană normală care ar putea să folosească acel WC. Sînt convinsă că din hăurile puturoase din podea se ridică mîini negre şi scorojite gata să te apuce de toate cele. Într-atît de rău e. Spuneam că buda asta m-a făcut să roşesc violent pentru că, după scurta excursie, şi ieşind absolut bulversată de acolo, am văzut intrînd imediat după mine două fete străine de România. Mi s-a făcut o mare ruşine. Mi-a fost atît de ruşine încît n-am stat să le văd reacţia la ieşire. Mi-a fost ruşine pentru ţara asta. În fine.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Recunosc că WC-urile de orice fel – de prin cîrciumi,