Mesajul a fost trimis. Multumesc!

101 milioane de euro, atât au dat cluburile de fotbal pentru Ronaldo

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

În vârstă de 34 de ani, fotbalistul brazilian Ronaldo şi-a anunţat ieri, retragerea. Din 1992 şi până acum, celebrul jucător a evoluat pentru şapte cluburi diferite. Acestea au dat 101 milioane de euro, în total, pentru a beneficia de serviciile sale.

Evidenţiat la Cruzeiro, la care a jucat până în iulie 1994, Ronaldo s-a transferat apoi la PSV Eindhoven (1994-1996), pentru 5,475 milioane de euro. Luat de Barcelona, pentru 15 milioane, el a ajuns la AC Milan, în 1997, clubul italian plătind aproape dublu (28 mln.). A meritat, însă, pentru că "diavolii" aveau să-l cedeze Realului din Madrid, în 2002, pentru 45 de milioane. Ceea ce înseamnă că ei au câştigat 17 milioane din respectivul transfer. Ronaldo a revenit la Milan, în ianuarie 2007, pentru "numai" 7,5 milioane. În total, cluburile de fotbal europene au plătit circa 101 milioane pentru ca brazilianul să evolueze pentru ele.

Revenit acasă, în Brazilia, la Corinthians, Ronaldo avea contract cu această echipă până la sfârşitul acestui an. Retragerea din fotbal a dublului câştigător al Balonului de Aur înseamnă că el a pierdut şi ceva la salariu - anual, el urma să primească 3,6 milioane de euro. Interesant este că în septembrie trecut, clubul australian Heart Melbourne îi oferise 70.000 de euro pentru fiecare meci pe care sud-americanul l-ar fi disputat pentru gruparea de la antipozi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 52 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°