"Văleu, sînt mort! sînt mort! strigă acesta, cu o vioiciune care arăta pe deplin contrariul." Lamentaţiile privind moartea ziarelor şi a tiparului sună exact ca Bringuenarilles, personajul lui Théophile Gautier din Căpitanul Fracasse, mai ales că ele au loc, sinistru, chiar în mormînt, adică în pagina tipărită. Avem tendinţa de a ne îngrijora mai mult decît e cazul cu privire la deficitul de atenţie cu care tinerii întîmpină producţia editorială, fie ea de carte sau de presă. Cam 1,4 miliarde din cei 6,7 miliarde de cetăţeni ai planetei au intrat măcar o dată pe Internet, prin urmare - spun îngrijoraţii - oamenii încep să fugă de "print".

Internetul pare a înlocui tiparul, dar nu este aşa. În plină "criză a ziarelor", World Association of Newspaper raporta, la Congresul mondial de la începutul acestei luni, o creştere globală a tirajelor ziarelor cu plată, de 2,6%, în 2007. Asta, fără a pune la socoteală publicaţiile gratuite, care nu sînt chiar visul de aur, culturalizant şi mobilizator, al comunismului, ci mai curînd divertisment de metrou, şi totuşi proliferează galopant.

E drept, tirajele au scăzut în 2007 cu 3% în SUA şi 1,9% în Europa. Creşterea globală vine din China şi India, care sînt şi două dintre pieţele explozive de Web. Dacă, aşa cum a spus Lenin, comunismul e puterea sovietelor plus electricitate, democraţia e puterea votului plus Internet. O mare parte din consumul digital actual e pornografie, divertisment sau altă hrană nemetafizică. Totuşi, într-o cultură nu tocmai centrală, ca a noastră, Internetul face mult bine. Cablarea aduce studenţilor comentariile lui Deleuze la Kant, în locul greoaiei ediţii Bagdasar. Fragmentele presocraticilor sînt de găsit în clar, în engleză, în locul şleampetei ediţii a lui Gheorghe Vlăduţescu. La fel se întîmplă în mai toate disciplinele, unde textele clasice şi traducerile lor mai vechi de 50 sau 75