Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendat cu 700 de lei după ce a ameninţat cu furca un şofer

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 7 februarie 2013 ·

*S-a întâmplat marți după amiază, pe drumul de la Jijila la Măcin

Trei bărbați din Măcin au plecat ieri după amiază spre Jijila, la o cunoștință, acolo unde au consumat alcool. La întoarcere, mergeau cu o căruță pe mijlocul șoselei. Un șofer aflat în spatele lor se chinuia să îi depășeasc, dar nu reușea. Într-un final șoferul a oprit și i-a apostrofat pe cei trei că ar trebui să circule astfel încât să nu încurce traficul din zonă. Nu s-a gândit, însă, că aceștia sunt în stare de ebrietate.

Unul dintre cei trei, mai exact Gigi Vlaicu, de 40 de ani, a coborât din căruță, cu o furcă în mână și l-a amenințat pe șofer, care a anunțat incidentul pe numărul unic de urgență 112. La intrarea în Măcin, cei trei au fost întâmpinați de un echipaj mixt de poliție – jandarmerie.

„Unul dintre cei trei a fugit la vederea echipajului, unul, în vârstă de 31 de ani, a fost cooperant, s-a legitimat și a colaborat, astfel că a primit un avertisement. Cel de-al treilea a refuzat să se legitimeze și a coborât din căruță tot cu furca în mână atunci când jandarmii au vrut să îl legitimeze. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 700 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștiii publice“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de jandarmi Tulcea.

Gigi Vlaicu, bărbatul amendat, are antecedente penale, spun reprezentanții IJJ.

*S-a întâmplat marți după amiază, pe drumul de la Jijila la Măcin

Trei bărbați din Măcin au plecat ieri după amiază spre Jijila, la o cunoștință, acolo unde au consumat alcool. La întoarcere, mergeau cu o căruță pe mijlocul șoselei. Un șofer aflat în spatele lor se chinuia să îi depășeasc, dar nu reușea. Într-un final șoferul a oprit și i-a apostrofat pe cei trei că ar trebui să circule astfel încât să nu încurce traficul din zonă. Nu s-a gândit, însă, că aceștia sunt în stare de ebrietate

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 8 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 14 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 10 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°