Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buffett: Reţelele sociale sunt supraevaluate

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 martie 2011 ·

Miliardarul Warren Buffett (foto), al doilea mare bogat al Americii de Nord, cu o avere estimată la 50 mld. $, crede că investitorii ar trebui să fie prudenţi cu evaluările realizate pe piaţă pentru reţelele sociale, în condiţiile în care o mare parte dintre aceste companii se pregătesc să se listeze la bursă, relatează agenţia de presă Bloomberg.

"Multe din ele vor fi supraevaluate", a declarat miliardarul, adăugând că e "dificil" să spui câţi bani valorează o reţea socială. Odată cu listarea câteva reţele sociale "vor câştiga foarte mult", iar profitul generat de acestea va "compensa" celelalte eşecuri, a spus Buffet. Miliardarul, în vârstă de 80 de ani, a evitat investiţiile din domeniul tehnologiei în favoarea celor industriale.

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, are aproximativ 600 de milioane de utilizatori, din care peste 3 milioane în România. Re­ţeaua socială americană a fost evaluată recent după o rundă de finanţări din luna ianuarie la 50 de miliarde de dolari. Această valoare a crescut până la 65 de miliarde după ce firma General Atlantic a cumpărat 2,5 milioane de acţiuni.

Groupon, companie care administrează un site de vânzare de cupoane de reduceri, se pregăteşte pentru o ofertă publică iniţială, evaluând-o la aproape 25 de miliarde de dolari, au susţinut mai multe surse din cadrul companiei.

Twitter, site-ul de microblogging, a relatat în decembrie că după finanţările de 200 mil. $ conduse de firma de investiţii Kleiner Perkins Caufield & Byers, a fost evaluată la 3,7 miliarde de dolari. Acum, valoarea companiei este estimată aproape de 5 miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare SharesPost.

Miliardarul Warren Buffett (foto), al doilea mare bogat al Americii de Nord, cu o avere estimată la 50 mld. $, crede că investitorii ar trebui să fie prudenţi cu evaluările realizate pe piaţă pentru reţ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 42 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 56 minute
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 16 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°