Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând discuţia telefonică dintre Angela Merkel şi Traian Băsescu că democraţia înseamnă schimbare, el arătând că, dacă Băsescu trebuie ţinut la putere pentru că vorbeşte la telefon, atunci şi USL poate vorbi la telefon, potrivit Mediafax.
"Exact standaredele care se aplică în toată Europa vreau să se aplice şi României. Nu pentru noi sunt reguli speciale: la noi trebuie să stea Băsescu şef. Că dacă nu stă Băsescu şef nu se mai respectă. S-au schimbat şi preşedintele Franţei, s-a schimbat şi primul-ministru al Spaniei, s-a schimbat şi primul-ministru al Italiei. Asta înseamnă democraţie. Sau în România nu ai voie să faci democraţie? În România trebuie să-l ţii pe domnul Băsescu că vorbeşte la telefon. Foarte bine. O să vorbim şi noi la telefon", a spus Ponta.
Premierul a precizat că, din punct de vedere politic, creştin-democraţii germani, respectiv popularii germani, îl sprijină pe Traian Băsescu fără să ştie toate abuzurile şi toate încălcările pe care le-a comis Traian Bsăescu.
"Până la urmă, nimeni nu poate, după 29, să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României. Eu nu cred că cineva în Europa vreodată poate să conteste un vot democratic exprimat de către popor", a spus Ponta.
El a subliniat că procedura de suspendare a şefului statului este constituţională şi că acesta, mai departe, va trebui să-şi "rezolve problema" cu poporul.
"A? Că nu avem voie să-l aducem pe Traian Bsăescu în faţa poporului? Aşa ne ziceau şi în '89, că nu avem voie. Cum nu avem voie? Scrie în Constituţie, s-a votat suspendarea, după care domnul Băsescu are de rezolvat o problemă cu poporul român. Dacă poporul vrea să-l ţină în funcţie, îl va ţine, dacă poporul vrea să nu mai fie domnul Băsescu, cred că nimeni din Europa şi din lume nu poate constesta acest drept", a spus Po