Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Ioan Ovidiu Săbău: "Nu ştiu, încă, ce obiectiv avem!"

Publicat in Adevarul, joi 6 august 2009 ·

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei de fotbal FC Timişoara, a declarat că formaţia sa a reuşit o mare performanţă, calificându-se în faza play-off a Ligii Campionilor, după ce a eliminat pe Şahtior Doneţk.

''Am luat în calcul şi o necalificare şi eventualele reacţii în acest caz, dar am crezut foarte mult că vom trece de Şahtior. Ştiam că e greu să ţii jucătorii la acelaşi nivel, după un rezultat extraordinar, cum a fost câştigarea Cupei UEFA. Probabil au crezut prea mult în valoarea lor individuală cu o echipă care nu însemna nimic pentru ei'', a declarat Sabău.

''Jucătorii au mai multă încredere în acest moment. Este foarte greu să joci la acest nivel, fără experienţă, cu o echipă care a câştigat Cupa UEFA, emoţiile sunt mari, dar astfel de jocuri de întăresc. Numai jucând la un astfel de nivel câştigi experienţă şi creşti în valoare'', a mai spus Sabău.

''Nu e momentul să analizeze ce jucători ar mai trebui la echipă. Echipa trebuie să se bucure de acest rezultat, istoric sau foarte important pentru oraş, cum doriţi să-l numiţi, nu e momentul să nominalizăm minusurile acum'', a afirmat antrenorul echipei bănăţene.

''Nu am suprins, am pregătit bine jocul, cum am jucat la Doneţk, am încercat să nu facem ceea ce nu ştim, un joc combinativ, de pase, pentru că e o echipă care recuperează şi e foarte bună pe contraatac. Am încercat să nu le dăm spaţii, să oprim destul de sus jocul lor, am încercat să tatonăm, să nu atacăm decisiv şi de fiecare dată să ajungem 7-8 jucători în faţa mingii'', a explicat Sabău.

Sabău a lăudat prestaţia fundaşilor şi a portarului Pantilimon, care a avut în ultimele cinci minute multe faze fixe în preajma careului.

''Nu ştiu obiectivul, depinde ce o să fixeze conducerea, am realizat un lucru bun, calificarea în Europa League. Nu ne vom da la o parte, vom încerca, dar e foarte important ca toţi jucătorii să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 35 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 58 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 15 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°