Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate

Publicat in Adevarul, duminică 25 august 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că a cerut verificarea firmelor de transport care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor, precizând că în unele judeţe sunt transportatori care controlează practic aproape tot şi aceştia au abonamente cu costuri mari.

Remus Pricopie a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Educaţiei sprijină măsura propusă de Ministerul de Finanţe prin care sunt introduse plafoane pentru intervalele de distanţă în cazul transporatorilor şcolari, aceasta fiind luată după ce s-au constatat variaţii mari de preţuri.

Ministrul Educaţiei a precizat că reglementarea care plafonează sumele decontate pentru transport va fi pe agenda de săptămâna viitoare a Guvernului.

"Noi credem că acest articol şi prevedere sunt binevenite, dar în absenţa unor limitări am ajuns în situaţia în care în aproximativ 18 luni preţurile au crescut de zece ori. În urmă cu aproximativ o lună jumate am centralizat datele la nivelul fiecărui judeţ, pe intervale de kilometri şi pe fiecare judeţ în parte. Am ajuns să constatăm că pentru zece kilomtri preţul unui abonament variază de la 25 de lei la 326 de lei. La 15 kilometri avem situaţii unde abonamentul costă 32 de lei, dar şi situaţii unde costă 406 lei. Am constatat că sunt judeţe unde anumite firme practic controlează aproape tot, şi nu în situaţia celor cu abonamente mici, ci în cele cu abonamente mari", a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul a precizat că, de exemplu, la Sibiu, societatea Tursib percepe 15 lei pentru ruta de trei kilometri, în vreme ce firma Metropolitan practică la Constanţa un tarif de 166 de lei.

"În acest mod - ne-am uitat şi la dinamica preţurilor - am ajuns ca anul trecut să decontăm aproximativ 140 de milioane de lei, iar estimarea decontării pentru acest an, în acest ritm, este de aproximativ 180 de milioane de lei, în condiţiile î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 22 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°