Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Daiana Vlad este îndrăgostită de muzica rock

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Este o cântăreaţă multipremiată, iar experienţele trăite pe scenă o determină să continue să cânte.

Ambiţioasă şi dinamică încă de mică, Daiana şi-a canalizat energia spre fel şi fel de activităţi extraşcolare. Aşa se face că, în copilărie a făcut dansuri moderne, populare, de societate sau contemporane. S-a înscris şi la Palatul Copiilor, la clasa de muzică.

„Dintre toate muzica a fost pasiunea care a rămas în timp. Îmi plăcea şi îmi place foarte mult să cânt şi de aceea continui să fac acest lucru", mărturiseşte tânăra de 16 ani..

Daianei fredona toată ziua prin casă, astfel că părinţii s-au convins de talentul ei şi au decis să o înscrie la nişte cursuri de muzică. „La Palatul Copiilor m-au adus părinţii mei încă de când aveam opt ani. Aşa am ajuns să fiu eleva domnul profesor Pancea. Am dat un test la început. Profesorul m-a pus să cânt o melodie ca să-şi dea seama dacă am voce sau nu. A fost un test pe care l-am trecut", îşi aminteşte adolescenta.

Solistă premiată

Daiana nu a uitat primul concurs şi primul premiu câştigat. „Primul concurs la care am participat a fost o fază judeţeană, la Săcele, când aveam opt ani şi când făceam parte dintr-un grup vocal. Momentul în care am evoluat pe scenă şi premiul I pe care îl câştigasem nu-l voi uita", spune Daiana.

În plus, recente sunt şi premiul I Festivalul Steaua de Cristal de la Botoşani, din 2008 şi premiul II obţinut în 2009 la acelaşi concurs.

Membră a unei formaţii pop-rock

În prezent, Daiana face parte din trupa pop-rock numită „Graphic". Grupul a luat fiinţă în toamna anului 2008 şi este alcătuit din trei fete Daiana Vlad, Andreea Ciobanu, Jakab-Peter Izabella şi patru băieţi Kerestely Arpad, Todor-Boer Szabolcs, Lajtai Norbert şi Bogdan Rău.

„Cântăm mai ales piese rock şi lucrăm foarte mult cu cover-uri, pe care însă le personalizăm. Ne înţelegem foarte bine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 17 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 22 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 39 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°