În Maternitatea „Bucur“, locul unde un bebeluş a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, nu s-au mai făcut angajări. Locul asistentei Emilia Baron a fost luat de o asistentă de la secţia de lăuze, iar numărul de copii din maternitate este acelaşi ca în momentul în care s-a întâmplat nenorocirea.
La o lună după ce un bebeluş a suferit arsuri grave pentru că a fost uitat într-un incubator de o asistentă, Secţia de Neonatologie a Maternităţii „Bucur“ funcţionează cu acelaşi număr de asistente. Dacă în noaptea tragediei în maternitate erau 27 de copii, acum aceştia sunt chiar şi mai mulţi, 30.
Alexandru Ciocîlteu, managerul Spitalului „Sfântul Ioan“, de care aparţine maternitatea, a declarat astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, că în locul asistentei Emilia Baron, la secţia de Neonatologie, a fost redistribuită o altă asistenţă, care se ocupa de secţia unde sunt internate femeile lăuze. „Avem trei asistente în tura de dimineaţă şi două în cea de după-amiază şi de noapte“, a explicat Ciocîlteu.
Postul asistentei poate fi scos la concurs
Potrivit reprezentantului Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, asistenta Emilia Baron este în prezent sancţionată administrativ, întrucât nu a fost aprobată de către Consiliul Naţional decizia Ordinului Asistenţilor prin care va fi suspendată şase luni din funcţie.
„Ancheta este încă în desfăşurare. În tot acest timp, reprezentanţii maternităţii pot scoate postul la concurs, deoarece posturile din domeniul medical nu mai sunt blocate încă din luna martie“, a explicat Oana Grigore.
Managerul Spitalului „Sfântul Ioan“, Alexandru Ciocîlteu, a adăugat că redistribuirea postului este numai o soluţie de moment şi că postul Emiliei Baron va fi scos la concurs, dar nu a ştiut să ne zică când se va întâmpla acest lucru.
Ordinul Asistenţilor a făcut presiuni
Preşedintele Ordinului As