Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Județean majorează în 2013 doar şase din cele 150 de tarife practicate la serviciile medicale

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 28 decembrie 2012 ·

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava va menține anul viitor aceleași tarife la majoritatea serviciile medicale prestate. Cea mai mare unitate spitalicească din județ, care se află în subordinea Consiliului Județean, va practica anul viitor 150 de servicii medicale, din care doar şase vor avea tarife majorate. Astfel vor crește tarifele la terapia shockwave, de la 15 lei la 30 de lei, și la eliberarea certificatelormedicale, de la 27 de lei la 50 de lei. Este vorba de certificatulmedicalauto inițial, de certificatul medical auto periodic, de certificatul medical port-armă, de certificatulmedicalpentruangajareînstrăinătate și de certificatulmedicalpentru emigrăriînstrăinătate. Pentru 2013 au fost introduse și o serie de servicii medicale noi, precum terapialaser, care costă 20 de lei ședința, și eliberarea certificatelor medicale pentru rezidențiat, pentru încadrarea în muncă și a certificatului medical prenupțial, pentru fiecare taxa fiind de 50 de lei.

Aproape 140 de servicii medicale își vor păstra în 2013 tarifele din 2012. Astfel, o ecografie va costa între 20 și 130 de lei, iar o tomografie între 200 și 700 de lei. Un chiuretaj se menține la tariful de 100 de lei, o radiografie la 35 de lei, o injecție intramusculară la 2 lei, iar una intravenoasă se menține la tariful de 3 lei. O colonoscopie costă 150 de lei, o gastroscopie 130 de lei, iar o electrocardiogramă costă 13 lei. Tariful unei consultații variază între 26 și 35 de lei, în funcție de medic, iar tariful pentru spitalizarea unui însoțitor este de 26 de lei pe zi. Toate aceste tarife pentru serviciile medicale practicate la Spitalul Județean au fost aprobate în ultima ședință a deliberativului județean.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava va menține anul viitor aceleași tarife la majoritatea serviciile medicale prestate. Cea mai mare unitate sp

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 54 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 2 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum 39 minute
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°