Două grupuri de susţinători ai candidaţilor la Primăria localităţii Gruiu, din judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie ieri noapte, în jurul orelor 24.00, în localitatea Siliştea Snagovului. Unul dintre participanţi a tras cu pistolul cu gaz, însă nimeni nu a fost rănit. Bătaia s-a iscat după ce un grup de bărbaţi i-a atacat pe alţii, care împărţeau afişe electorale în localitate.
Incidentul a fost raportat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului au intervenit două patrule de poliţie din Snagov. Ulterior, la faţa locului a apărut şi un echipaj al forţelor speciale de intervenţie ale Poliţiei.
Cel care a folosit pistolul a tras în plan vertical, fără să rănească pe cineva, însă un participant la altercaţie a susţinut că a fost bătut cu patul pistolului. De asemenea, deţinătorul pistolului a spart luneta unui autoturism, în care se aflau membrii grupării rivale, precum şi vitrina unui magazin din apropiere.
"În urma verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificaţi M.I., de 42 de ani, M.E., de 59 de ani, I.C., de 26 de ani, M.A., de 19 ani, I.C., de 38 de ani, E.M., de 28 de ani şi D.G., de 42 de ani, aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire, distrugere, port şi folosire fără drept de armă neletală supusă autorizării şi uz fără drept de armă neletală supusă autorizării", conform IPJ Ilfov.
Conform IPJ Ilfov, un al doilea eveniment a avut loc la Gruiu, tot noaptea trecută, în jurul orei 1.00, însă fără legătură cu primul incident şi nici cu campania electorală. Imaginile prezentate de o televiziune de ştiri, cu bătaia de azi-noapte, nu ar avea legătură cu bătaia electorală de la Siliştea Snagovului, susţine Poliţia, deşi imaginile arată că pe jos, la locul bătăii, existau fluturaşi electorali, iar unii participanţi la altercaţie purtau tricouri electorale.
"Con