Serile de Poezie şi Muzică de la Cafeneaua Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) au deseori aerul unui club de prieteni veniţi să celebreze un prieten. In viaţă sau dispărut. Viu insă in versurile şi amintirea adevăraţilor iubitori de artă.
Intr-o formulă stabilizată de ceva timp, Serile de Poezie şi Muzică de la Muzeu iţi oferă pentru un ceas şi jumătate-două o gamă de sentimente, unele contradictorii, de la tristeţe la bucurie, de la depresie la exaltare. Tristeţea profundă că mulţi, prea mulţi prieteni s-au grăbit să plece intr-o altă lume, nu ştiu dacă neapărat mai bună, dar poate mai puţin violentă, mai puţin dezumanizată, mai puţin murdară decât cea lăsată nouă, tristeţea că ii uităm prea repede şi că, luaţi cu grijile noastre de fiecare zi, nu ne putem rupe de ele spre a le da din timpul nostru un ceas lor - care nu au mai avut timp, bucurie că, totuşi, mai există oameni care cred in prietenie şi nu in cunoştinţele pasagere. Nu vin mulţi la aceste seri. Dar Cafeneaua nu este nici dezolant de goală. Aş spune că vin exact câţi trebuie spre a crea o atmosferă caldă, in care graniţele dintre viaţă şi literatură se permeabilizează. Exişti in interiorul lumii poetice, iar această trăire te purifică, aproape te dematerializează.
La 1 octombrie, Ion (Nino) Stratan ar fi implinit 54 de ani. La 19 octombrie, se implinesc patru ani de la dispariţia sa. A trăit fix o jumătate de secol. Puţin pentru o viaţă de om, suficient pentru a-şi face o viaţă plină de poet. In grupul lunediştilor, a fost o figură aparte, imbinând ludicul cu amarul, pe Caragiale cu Nichita Stănescu, revolta cu resemnarea, viaţa cu poezia şi moartea. Iconoclast, incomod pentru autorităţile comuniste, a publicat puţin inainte de 1990. Prezent in volumul colectiv "Aer cu diamante", alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru şi Traian T. Coşovei, mai reuşeşte doar cu un volum