Dacă îl punem pe prietenul Google să caute „Băsescu academician“, găseşte 665.000 de „intrări“. Dacă îl punem să caute „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România“, găseşte doar 207.000 (dar multe dintre ele sînt legate tot de numele preşedintelui). E şi acesta un semn că, după ce numita Academie a hotărît să-l facă membru de onoare pe preşedintele ţării, s-a vorbit mai mult despre Traian Băsescu decît despre iniţiatoarea acestui gest (cu puţine excepţii – una dintre ele, de pildă, aici). Şi totuşi, ar mai fi de comentat şi altele – poate chiar mai interesante decît persoana preşedintelui (de care o bună parte a presei continuă să fie obsedată). E de mirare că jurnaliştii, bloggerii şi comentatorii/forumiştii patriei, care au pornit un iureş de păreri, n-au găsit nici un dram de indignare faţă de trocul pe faţă care i s-a propus şefului statului. Un oficial al AOSR a declarat că titlul de membru de onoare i-a fost acordat pentru că, pe vremea cînd era primar, dl Băsescu i-a repartizat numitei instituţii un sediu. Unde e „onoarea“ în povestea asta? Să-i propui cuiva un astfel de schimb meschin (ne dai sediu – te facem membru) e mai degrabă o jignire, e un mod de a spune „ştim că n-ai nici un merit ştiinţific sau academic, de fapt nici n-ai ce căuta printre noi, dar pentru că ai fost băiat de gaşcă şi ne-ai găsit un acoperiş, te primim“. Cei care au făcut-o academician pe Elena Ceauşescu au fost mai subtili şi mai „procedurali“: i-au inventat mai întîi nişte merite ştiinţifice, au tras din greu să-i facă un CV onorabil (cu lucrări de specialitate publicate în toate limbile etc.) şi abia după aceea au trecut la acordarea titlului. În tranziţie, totul e la vedere: „onoare“ contra sediu. Plus legea care face din AOSR o instituţie de interes public – adică îi oferă bani de la buget – adoptată de Parlament în 2007 şi promulgată tot de preşedintele Băsescu. Trec peste fa