După ce în ultimele două luni preţul electricităţii la Bursa administrată de OPCOM începuse să scadă, cotaţiile s-au apropiat în aceste zile de valorile din mijocul verii, depăşindu-le
După ce în ultimele două luni preţul electricităţii la Bursa administrată de OPCOM începuse să scadă, cotaţiile s-au apropiat în aceste zile de valorile din mijocul verii, depăşindu-le chiar. Duminică au atins un nivel-record pentru acest an.
În numai o zi, odată cu oprirea celui de-al doilea reactor al centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, preţul electricităţii pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) a crescut cu aproape 60 lei/MWh, adică cu 40%. În trei zile, a urcat cu 100 de lei/MWh.
Astfel, dacă pentru joia trecută, 18 octombrie, preţul mediu de tranzacţionare a fost de 153,51 lei/MWh, a doua zi, când Nuclearelectrica a anunţat intrarea grupului 2 în revizie finală, preţul a urcat la o medie de 213,17 lei/MWh. Creşterea nu s-a oprit aici, tranzacţiile pentru duminică urcând la un nivel-record de 253,34 lei/MWh. Vorbim de medii zilnice, pentru că, pe anumite intervale orare, energia s-a tranzacţionat şi la 299 lei/MWh (pe PZU se tranzacţionează energie pentru a doua zi, pe 24 de intervale orare).
Comparativ, în luna iulie, când datorită caniculei consumul de energie bătuse toate recordurile, cel mai mare preţ mediu zilnic a fost de 237,13 lei/MWh. "E clar că aceste preţuri se datorează închiderii celui de-al doilea reactor de la Cernavodă, pentru că a dispărut o cantitate importantă de energie din piaţă (700 MW - n.r.).
Toată lumea ştia acest lucru şi au folosit această oportunitate de a cere preţuri mai mari", a declarat, pentru "Adevărul", Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor din România (AFER).
Unitatea 2 de la Cernavodă a fost inaugurată de autorităţi pe 5 octombrie, fiind oprită astfel în mai puţin de două săptămâni, pentr