Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii de la Termica ameninţă că nu vor furniza căldură către populaţie

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Termica Suceava stă pe un butoi cu pulbere, iar sindicaliştii de aici ameninţă că vor trece la acţiuni de protest. Nemulţumirile sunt legate în primul rând de întârzierile la plata salariilor, dar şi de lipsa unui plan coerent privind reorganizarea societăţii şi viitorul celor aproape 600 de angajaţi.

Iordănel Secrieru, liderul sindicatului „Prometeu” de la SC Termica SA Suceava, a precizat că gradul de iritare al oamenilor este tot mai sporit, iar starea de incertitudine vizavi de ceea ce se va petrece în primăvara anului viitor nu face altceva decât să alimenteze suspiciunea că se petrec lucruri necurate.

„Suntem decişi ca pe data de 15 octombrie să nu furnizăm agentul termic necesar pentru încălzirea locuinţelor racordate la sistemul centralizat. Este o măsură extremă, dar suntem forţaţi să recurgem la ea pentru că nu ne putem juca cu soarta a sute de familii”, a explicat Iordănel Secrieru.

Ultimele trei salarii au fost plătite cu întârzieri de până la 10 zile, situaţie care se menţine şi acum. De altfel, lichidarea pentru luna august, care trebuia achitată pe 12 septembrie, nu a ajuns la salariaţi nici până acum, promisiunile fiind pentru finalul acestei săptămâni.

O altă problemă majoră ridicată de sindicalişti este viitorul salariaţilor după ce Termica îşi va înceta activitatea, lucru care se va concretiza cel mai probabil după sistarea furnizării căldurii pentru iarna 2012-2013.

„Am solicitat de nenumărate ori administraţiei locale să avem discuţii concrete despre ceea ce se va întâmpla în primăvara lui 2013. Până acum, nimeni nu a dorit să se aşeze la masa discuţiile, iar temerile de ceea ce este mai rău sporesc de la o zi la alta”, a mai arătat liderul sindicatului „Prometeu” de la SC Termica SA Suceava.

Potrivit actualului contract colectiv de muncă, valabil până în decembrie 2013, persoanele disponibilizate de la societat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 12 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°