Despre situaţia ambiguă a diminutivelor româneşti am scris de mai multe ori în această rubrică, dar subiectul continuă să fie actual, ilustrat de noi mode, ticuri şi tendinţe. Formate cu mare uşurinţă, respinse de registrul înalt, devalorizate prin excesul afectiv, revenind prin ironie, diminutivele sînt aproape întotdeauna marcate stilistic. Cîte o formă se banalizează însă, prin exces de întrebuinţare publicistică. În urmă cu cîteva luni, cu ocazia discutării unor proiecte de legi privind concediile de maternitate, a fost vehiculat în presă, cu mare insistenţă, diminutivul ( folosit mai ales la plural) mămică ( mămici). Abuzul stilistic a transformat cuvîntul într-un adevărat clişeu lexical. Diminutivul caracteristic limbajului familiar, mai exact celui copilăresc ( baby talk), ca tipică formă hipocoristică folosită de copii sau de adulţi în adresarea către copii a apărut în cele mai variate contexte, inclusiv în discursul politic ( nediferenţiat: deopotrivă în cel demagogic şi în cel cinic).

Trebuie să recunoaştem totuşi că diminutivul mămică tinde într-adevăr în limba actuală către o specializare semantică. Desigur, aceasta nu e înregistrată de dicţionare, care furnizează doar sensul general al cuvîntului şi un şir de sinonime mult mai rar utilizate. În DEX, mămică e "diminutiv al lui mamă; mămiţă, mămiţică, mămucă, mămulică, mămuliţă, mămuşoară, mămuţă". Valoarea afectivă din oralitatea familiară e uneori sursa unor folosiri ironice: "ar fi putut ocupa aceste posturi dacă nu aveau «tătici» sau «mămici»?" ( nepotism.org). În uzul actual, o mămică este însă în primul rînd o mamă ( de obieci tînără) de copil mic ( nou-născut, sugar, bebeluş). La fixarea acestui sens contribuie clare valori afective, mai ales un transfer de conotaţii semantice ( de la ideea de copil mic, de obicei redată prin diminutive, la aceea de mamă a bebeluşului). Diminutivul e fol