Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorel din Târgu Jiu a lăsat în frig 200 de familii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 decembrie 2013 ·

Peste 200 de familii din centrul oraşului Târgu Jiu au suferit patru zile de frig. Cetăţenii susţin că un angajat al unei firme care a efectuat o reparaţie la o ţeavă a defectat un robinet şi a decis să oprească gazele în tot cartierul Siretului. Au fost afectate în total cinci blocuri de locuinţe. Gazele au fost sistate vineri, iar oamenii au aşteptat ca persoana care este acuzată că a provocat avaria să o şi remedieze sau să trimită o echipă care să facă acest lucru. De oprirea gazelor naturale au fost afectate şapte scări de bloc şi 30 de societăţi comerciale, care îşi desfăşoară activitatea la parterul imobilelor din zona respectivă. „A venit cineva de la Gaze, un reprezentant al dânşilor, şi a forţat racordul principal la reţea. Acest lucru a condus la defectarea robinetului respectiv, caneaua. Apoi a decis să oprească gazele în toată zona“, a declarat Mihai Chimirel, administratorul asociaţiei de proprietari din cartierul Siretului. Văzând că nu se mai preocupă nimeni de soarta lor, reprezentanţii cetăţenilor şi asociaţia de proprietari au decis să cheme o firmă specializată să remedieze problema. Locatarii au reparat pe cheltuiala lor ţeava şi se aşteptau ca Distrigaz să treacă la reluarea furnizării gazelor.

Nu au mai venit gazele

Distrigaz a refuzat ieri să reia furnizarea gazelor, în ciuda faptului că reparaţia a fost efectuată, iar cel puţin teoretic erau îndeplinite toate condiţiile pentru ca oamenii să nu mai stea în frig. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar cetăţenii susţin că au fost anunţaţi că nu vor fi furnizate gaze până ce nu va fi verificată întreaga reţea şi modul în care a fost realizată reparaţia. Pentru a se întâmpla acest lucru, cetăţenii trebuie să scoată din nou bani din buzunar, să achite unei firme autorizate efectuarea reviziilor respective, la fiecare apartament şi la reţeaua din toată zona. Nemulţumiţi că sun

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 34 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 47 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 2 ore
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 34 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Momentul în care o dronă turcească găsește epava elicopterului care s-a prăbușit cu președintele Iranului la bord VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Autoritățile turce au făcut publice imagini cu momentul în care a fost găsită epava în care se afla Ebrahim Raisi, președintele iranian, atunci când s-a prăbușit. Aeronava a fost descoperită de o dronă turcească Bayraktar, care a căutat timp de 7 or

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°