Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii aprinse privind Roşia Montană

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 ianuarie 2010 ·

Ministerul Mediului nu va relua evaluarea proiectului de exploatare a aurului, în lipsa unui certificat de urbanism valabil. Sursa: Adrian Scutariu

La doi ani şi jumătate după ce negocierile dintre guvernanţi şi reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) au fost suspendate, lucrurile par să se deblocheze, cel puţin la prima vedere.

Astfel, reprezentanţii RMGC, firma care doreşte să pornească proiectul aurifer din Apuseni, au avut ieri o întâlnire cu ministrul mediului, Laszlo Borbely (UDMR). În urma acesteia, ministerul a anunţat oficial că a decis constituirea, la nivelul instituţiei, a unei comisii separate pentru proiectul de la Roşia Montană.

Totodată, ministrul s-a angajat ca, până la sfârşitul lunii martie, să meargă personal la Roşia Montană. Pe de altă parte, ministrul a declarat pentru EVZ că nu va relua procesul de avizare a proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, până ce canadienii nu vor prezenta un certificat de urbanism valabil.

„Când vor depune acest act la dosar, sunt obligat de lege să reîncep procedura de evaluare”, a explicat Borbely. Întrebat dacă reprezentanţii firmei au prezentat un nou certificat de urbanism, ministrul mediului a precizat că nu.

Oficialii RMGC susţin însă că nu au nevoie de certificat de urbanism pentru evaluările de mediu. „Certificatul de urbanism este necesar pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, când trebuie şi avizul de mediu. Când o să aplicăm pentru autorizaţia de construcţie, o să solicităm şi certificatul de urbanism”, ne-a spus Dragoş Tănase, managing director al companiei.

Cianură în programul de guvernare

Proiectul de exploatare a zăcământului de aur şi argint de la Roşia Montană, considerat a fi cel mai mare din Europa, este blocat din septembrie 2007, când ministrul mediului de atunci, Att

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°