Şeful Partidului Civic-Democrat (ODS), Petr Necas, a fost numit luni la funcţia de premier al Cehiei de către preşedintele Vaclav Klaus, informează NewsIn.
"Sunt convins că această funcţie înaltă este în mâini bune", a spus Klaus în timpul ceremoniei oficial de numire a noului şef al Guvernul ceh.
"De asemenea sunt convins că veţi reuşi să formaţi guvernul în cel mai scurt timp", a adăugat el.
ODS este în discuţii cu alte formaţiuni, în vederea construirii unui nou guvern de centru-dreapta, după alegerile din mai.
Partidul lui Necas s-a clasat pe locul doi, dar va conduce împreună cu conservatorul TOP 09 şi un partid populist. Cele trei partide au împreună 118 locuri în Camera inferioară cu 200 de locuri.
Câştigătorii alegerilor, social-democraţii, nu au reuşit să găsească parteneri de coaliţie.
Guvernul interimar al lui Jan Fischer a demisionat vineri, după un an la putere, dar i s-a cerut să rămână în funcţie până la formarea noului guvern.
Necas a spus că vrea să finalizeze acordul de coaliţie până la 7 iulie şi Cabinetul să-şi preia funcţia până la jumătatea lui iulie, pentru a pregăti bugetul pentru 2011. Şeful Partidului Civic-Democrat (ODS), Petr Necas, a fost numit luni la funcţia de premier al Cehiei de către preşedintele Vaclav Klaus, informează NewsIn.
"Sunt convins că această funcţie înaltă este în mâini bune", a spus Klaus în timpul ceremoniei oficial de numire a noului şef al Guvernul ceh.
"De asemenea sunt convins că veţi reuşi să formaţi guvernul în cel mai scurt timp", a adăugat el.
ODS este în discuţii cu alte formaţiuni, în vederea construirii unui nou guvern de centru-dreapta, după alegerile din mai.
Partidul lui Necas s-a clasat pe locul doi, dar va conduce împreună cu conservatorul TOP 09 şi un partid populist. Cele trei partide au împreună 118 locuri în Camera in