Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotograful român Mugur Vărzariu publică pe site-ul CNN o serie de imagini cu şi despre vrăjitoarea Brăţara: "Ea e magia. E sufletul unei familii foarte mari"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Fotograful român Mugur Vărzariu a publicat ieri un eseu fotograficul în ediţia electronică a CNN despre familia unei vrăjitoare de origine de romă.

După cum scrie CNN, la început Vărzariu credea că va asista doar la un pic de vrăjitorie tradiţională, dar în fotografia lui a reuşit să expună mai mult decât magia, ci să arate magia unei comunităţi.

El a urmărit viaţa vrăjitoarei Brăţara şi pregătirea nunţii nepotului acesteia. Vărzariu a primit acceptul vrăjitoarei de a o urmări timp de patru luni.

"Ea e magie. Este sufletul unei familii foarte, foarte mari", a spus Vărzariu în CNN.

Multă lume i-a trecut pragul, căutând ajutor. "Chiar dacă vrăjitoria e adevărată sau nu, este acolo pentru ei zi şi noapte. Mai ales că e o cultură unde oamenilor le este frică să vadă un psiholog pentru că ar fi consideraţi nebuni", a spus Vărzariu.

Mugur Vărzariu a supus că iniţial a vrut să facă o poveste despre vrăjitorie, dar până la urmă "ea e. Ea e povestea". "Într-un fel, suntem o societate matriarhală. Poţi să o simţi în modul în care se comportă femeile astăzi. Vă spun, ar fi femeia conducătoare în orice societate. E uimitoare", a încheiat fotograful român.

Vrăjitoarea Brăţara a mai apărut în presa internaţională până acum. BBC a scris în 2011 despre ea, când un reporter a vizitat România. Atunci, reporterii i-au plâns de milă pentru că a suferit mult pe vremea comunismului, iar în 2011 era dezbatere pe subiectul taxelor de vrăjitorie.

Materialul fotografic complet din CNN poate fi văzut dând click pe acest link şi pe poza de mai jos.

Despre Mugur Vărzariu “Adevărul” a scris într-un amplu material. El şi-a dat demisia în 2010 din funcţia în care era, la o corporaţie şi după 15 ani de marketing, publicitate.

„Mugur nici măcar nu e fotograf. Îşi zice artist social. Când aude sau vede ceva care îl indignează se urcă în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°