Manipularea informaţiei nu este o invenţie a secolului XX. Înainte ca presa să devină fundamentală pentru existenţa societăţii, omul a încercat (şi a reuşit) să creeze nu numai aparenţa realităţii, ci chiar să construiască o altă realitate, imaginea înlocuind astfel cu succes faptele. Relatările istoricului Polybios din Megalopolis stau mărturie.

Expansiunea romană către Răsărit, în lumea greacă deci (Grecia propriu-zisă, insulele şi statele elenistice din Asia), va aduce Romei nu numai probleme militare şi politice, ci şi importante probleme culturale şi propagandistice. Pentru romani, spre deosebire de toţi ceilalţi adversari cu care rând pe rând se confruntaseră, grecii nu mai erau barbari, ei fiind asemenea, înrudiţi, de fapt membri ai aceleiaşi familii care constituia lumea civilizată, acea lume fundamental altfel decât cea a popoarelor care bolboroseau limbi neştiute – barbarii.

De fapt, sentimentul era reciproc, pentru că, în ultimă instanţă, grecii civilizaţi îi accepaseră pe latini drept „rude“. Mai mult chiar, afinităţile culturale dintre greci şi romani reprezintă o realitate fundamentală a republicii în expansiune. Elita romană, cea care conducea operaţiunile militare şi politice de integrare a spaţiului elen în statul roman, era ea însăşi în bună măsură elenizată.

Cei mai timpurii istorici ai Romei sunt greci. În mediile aristocratice romane, în secolele republicii, limba greacă se vorbea tot atât de des şi de fluent ca şi latina. În bagajul conceptual şi de informaţie al unui senator roman, legendele, tradiţiile şi istoriile grecilor stăteau lângă cele ale propriilor săi strămoşi. Acesta este contextul care l-a creat pe unul dintre marii istorici ai Antichităţii, una dintre cele mai strălucite minţi pe care Roma şi Grecia deopotrivă le-au oferit umanităţii, sofisticatul colaboraţionist Polybios din Megalopolis.

Tăceri