Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gianina Corondan, Elise Stan şi Sanda Vişan, între angajaţii TVR care vor fi concediaţi. LISTA CONCEDIERILOR

Publicat in Mediafax, marți 29 ianuarie 2013 ·

Gianina Corondan, Elise Stan, Sanda Vişan, Cezar Ion şi Horia Romanescu se numără printre angajaţii TVR care vor fi concediaţi de la 1 februarie, după cum au declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, surse din Televiziunea Română.

O listă cu salariaţii TVR care urmează să fie preavizaţi în vederea concedierii colective a fost publicată, luni seară, pe pagina de intranet a TVR.

Lista cuprinde 627 de nume, între care se regăsesc Gianina Corondan, Elise Stan, Sanda Vişan, Irninis Miricioiu Rădulescu, Dan Radu, Adriana Titieni, Cezar Ion, Horia Romanescu, Constantin Trofin şi Tudor Călin Zarojanu.

Situaţiile unora dintre persoanele care se află pe această listă sunt însă diferite. Astfel, unii dintre angajaţi au participat doar la unele dintre cele trei etape de evaluare (depunerea unui memoriu de activitate, susţinerea unui test grilă şi a unui interviu), după cum au declarat surse pentru agenţia MEDIAFAX.

În această situaţie se află Elise Stan, care, pe 11 decembrie 2012 - când pe pagina de intranet a TVR au fost publicate rezultatele finale ale selecţiei de personal -, a confirmat, pentru MEDIAFAX, faptul că nu s-a prezentat la toate cele trei etape de evaluare impuse în cadrul procesului de selecţie a angajaţilor din TVR.

LISTA ANGAJAŢILOR CONCEDIAŢI

"Eu am depus doar memoriul de activitate. Nu m-am prezentat la testul grilă şi la interviu. Am discutat cu sindicatele (din TVR, n.r.) şi a fost luată decizia ca persoanele care au mai puţin de un an până la pensie să nu se prezinte la acest concurs. Totuşi, am prezentat un memoriu de activitate", a declarat atunci Elise Stan. Ea a precizat că va ieşi la pensie pe 1 martie 2013. "Este bine că au gândit aşa, pentru că, în caz contrar, aş fi ocupat locul unui tânăr până pe 1 martie, mai ales că nu cred că mi s-ar fi prelungit contractul după această dată, în situaţia de colaps financiar în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°