Nimic nou. Romania va privi la televizor Mondialele din Germania. E al treilea turneu final consecutiv pe care fotbalul romanesc il rateaza, dupa Mondialele din 2002 si Europenele din 2004.
Chiar daca nationala va izbuti sa rupa cercul vicios, pana la urmatoarea sarbatoare a fotbalului la care putem participa vor mai trece minimum trei ani, ceea ce inseamna ca in randurile suporterilor a aparut deja o generatie care n-a cunoscut inca emotiile adevaratelor competitii.
Sunt esecuri din care nimeni n-a invatat nimic, asa cum nimeni n-a invatat nici din deceniul de succese al generatiei lui Hagi.
Criza profunda
In ultimii cinci ani, pentru infrangeri au platit, de fiecare data, antrenorii. Vinovati sau nu, Ladislau Bölöni, Gica Hagi si Anghel Iordanescu au fost azvarliti peste bord atunci cand barca federala a luat apa.
Siragul esecurilor, curgand implacabil indiferent de numele omului de pe banca, indica insa altceva: o criza profunda, de sistem, cu cauze mult mai adanci decat titularizarea gresita a unui jucator sau abordarea unei tactici neinspirate la un meci important. Ultimul rateu impune cateva concluzii.
Constructia fotbalului romanesc este fundamental viciata. Mircea Sandu, presedintele FRF, este creatorul unui sistem care il tine prizonier si care e imposibil de reformat. Pe sef il leaga de echipa sa prea multe fire invizibile tesute inca din ‘90, de la infiintarea cu cantec a actualei federatii. Nimeni nu risca, pericolul tinandu-i pe locatarii de la „Casa Fotbalului" strans uniti.
De-a lungul anilor, Nasul s-a convins de incapacitatea colaboratorilor, dar nu mai poate renunta la ei.
Castelul din carti de joc
Depasita de evenimente chiar de la inceput, actuala administratie a FRF s-a ascuns, vreme de 10 ani, in spatele performantelor obtinute de echipa nationala.
