Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ulm Spineanu a murit in biroul unui politist

Publicat in Libertatea, joi 27 aprilie 2006 ·

Din biroul anchetatorilor de la Cercetari Penale direct pe masa legistilor de la IML. Acesta a fost, ieri, traseul urmat in doar cateva ore de fostul ministru taranist al reformei Ulm Spineanu. Dupa numai cateva intrebari pe care politistii i le-au pus in legatura cu dosarul SIF Muntenia, lui Ulm Spineanu i s-a facut rau. Cateva minute mai tarziu, el murea in masina politiei, in drum spre spital.

Fostul ministru taranist al reformei Ulm Spineanu a murit ieri, dupa ce i s-a facut rau la sediul Directiei de Cercetari Penale a Inspectoratului General al Politiei, unde era audiat ca martor in ancheta privind SIF Muntenia. Spineanu a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenta Universitar, dar a murit in urma unui stop cardio-respirator.

Fostul ministru a ajuns la Cercetari Penale in jurul orei 13.30. Dupa ce a fost inregistrat la punctul de control, el a urcat la etajul doi, acolo unde urma sa se intalneasca cu anchetatorii. La un moment dat, in timp ce politistii se uitau pe dosarele pe care Spineanu le adusese cu el, au observat ca acesta isi lipise capul de perete si nu mai raspundea la intrebarile lor. Era ora 14.15 cand ofiterii de la DCP au sunat la 112, solicitand o Salvare. Pentru ca ambulanta intarzia, asistentul medical al unitatii a cerut ca Ulm Spineanu sa fie transportat cu o masina de politie la Spitalul Universitar de Urgenta din Capitala. Autoturismul a ajuns in sapte minute la spital, adica la 14.37. Medicii s-au chinuit 35 de minute sa-l readuca la viata pe Spineanu, insa eforturile lor au fost in zadar.

Fostul ministru taranist al reformei, care de aproape un an avea probleme cu tensiunea, a murit in urma unui stop cardio-respirator, decesul sau fiind inregistrat la 15.12. Ambulanta a ajuns la Cercetari Penale abia la 15.15. Dosarul in care Ulm Spineanu era audiat ca martor se referea la perioada cand fostul ministru era p

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 31 minute
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum o ora
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 39 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 9 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°