Dezrobirea elevilor
In loc sa compuna un cuvant de multumire pentru cei ce i-au ajutat sa termine cu bine liceul, incepand cu ministerul si ministrul de resort, urmand cu directorul institutiei scolare si sfarsind cu distinsul corp profesoral, un grup de absolventi ai unui colegiu bucurestean n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa critice nu doar sistemul de invatamant de la noi, nu doar scoala ale carei banci le-a ros vreme de patru ani, dar pana si pe dirigintele care i-a fost calauza in tot acest rastimp.
"O asemenea atitudine nu mai poate fi trecuta in seama frumoasei inconstiente a varstei, ci se numeste pur si simplu ingratitudine. Auzi, dumneata, cica le-a fost calcata in picioare demnitatea, fiind obligati sa se poarte cu supusenie, sa taca si sa inghita toanele dascalilor, sa nu le iasa din cuvant, sa le memoreze ideile fixe, sa-si reprime parerile proprii! Pai ce, de aia vin la scoala, ca sa aiba pareri, ori ca sa invete de la cei mai mari si cu mai multa experienta, asa cum si noi am invatat de la dascalii nostri? Sa zica mersi ca au de la cine invata, ca profesionalismul nostru s-a verificat in olimpiade scolare, unde atatia dintre cei pe care i-am pregatit au luat premii peste premii! Si ce daca le-a facut profesorul lucrarile? N-au fost remarcate si incununate cu lauri la concursurile internationale? Si, apoi, nu e copierea maestrului cea dintai treapta catre afirmarea viitoare a talentului?"
Asa comenta, mai zilele trecute, titularul unei stiinte exacte la un liceu iesean cu nepatat renume incidentul de la Bucuresti. Se vede ca intamplarea il iritase peste masura, de vreme ce, indeobste temperat in aprecieri, domnul profesor mi se marturisea in plina strada pe un ton ce-i determina pana si pe cei mai grabiti trecatori sa incetineasca pasul si sa-l cerceteze cu privirea.
Si avea dreptate in felul lui. Ce poate