Antrenorul Stelei s-a arătat deranjat de criticile la adresa echipei din ultimele zile şi, fără să pronunţe nume, s-a referit la Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu şi Gabi Balint.
După scandalul pe axa Mihai Stoica - Iordănescu, ieri, a fost rîndul lui Laurenţiu Reghecampf să iasă la atac. "Mă deranjeaza că sînt stelişti care au scris istorie la acest club şi care nu fac altceva decît să critice ce se petrece aici. Le transmit că eu mă ocup acum de echipă. Dacă pentru ei e mai important să apară la televizor şi să dezvolte diverse subiecte, este exclusiv treaba lor. Eu nu vreau să dau nume, dar, cînd nu ajungi la struguri, spui tot timpul că sînt acri. În plus, cred că au şi foarte mult timp liber dacă tot stau mereu să discute aceste chestiuni la televizor", a spus ieri Reghe.
Afirmaţiile lui, chiar dacă nu conţin nume, au ca ţintă două nume grele din istoria Stelei. Iordănescu şi Gabi Balint au fost cei care au criticat prestaţia formaţiei sau anumiţi jucători la meciul cu Stuttgart. Ambii au activat ca jucători la Steaua şi au cîştigat titluri de campion în România, dar şi Cupa Campionilor Europeni.
Reghecampf a trimis săgeţi şi în direcţia unui alt nume mare din trecutul celor din Ghencea: Marcel Răducanu: "Rezultatul de la Stuttgart a fost foarte important şi preţios. Mulţi discută despre acest meci, dar nu ştiu ce înseamnă Stuttgart, locul 6 în Germania. Sînt mulţi care locuiesc acolo şi degeaba o fac". Răducanu e stabilit în Germania, la Dortmund, de 30 de ani, din iunie 1982.
"E periculos cînd începi să dărîmi statui. Asta apropo despre ce se întîmplă acum în jurul Stelei" (Nana Falemi, fost fotbalist Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Ruse şi Dodel, normal
Veste bună pentru Reghecampf. Rusescu şi Tănase, care au avut probleme medicale în această săptămînă, s-au antrenat ieri normal sub comanda lui. Raul, care s-a ales