Revin, cu scuze, asupra articolului „Tămâia şi vata din nas” întrucât, în cursul zilei de duminică m-a luminat Duhul Sfânt şi azi zisul text mi se pare cât se poate de patetic, intimist, antiortodoxist şi rupt de mase.
Soluţia în cazul Sergiu Nicolaescu, şi nu numai, nu era nici incinerarea, nici înmormântarea.
Odată cu decesul, trupul neînsufleţit al marelui dispărut trebuia trecut, „în baza la o lege” dată de guvernul Ponta prin Ordonanţă de Urgenţă, din custodia familiei în cea a statului.
Pe urmă, trebuia eviscerat, îmbălsămat, conservat într-o raclă de cleştar şi expus perpetuu la Buftea.
Astfel, contra unui preţ modic, el ar fi putut fi văzut nu numai de actualii săi admiratori, ci şi de generaţiile care vin, aduse în excursie cu şcoala.
Încasările pot fi vărsate la bugetul de stat, care e pe cale să sucombe, o cotă parte fiind destinată plăţii către Biserica Ortodoxă Română a contravalorii slujbelor ce s-ar ţine la raclă duminica şi sărbătorile legale, spre desfătarea cinefililor cu credinţă în Dumnezeu.
Sau, poate că banii de pe bilete ar trebui folosiţi pentru sprijinirea regizorilor aflaţi la primul lor film, domnul Nicolaescu făcând astfel postum ce n-a făcut când trăia.
Oricum, procedeul ar putea fi generalizat, cu beneficii pentru toată lumea, în cazul tuturor marilor personalităţi desemnate ca atare de public, prin vot.
Revin, cu scuze, asupra articolului „Tămâia şi vata din nas” întrucât, în cursul zilei de duminică m-a luminat Duhul Sfânt şi azi zisul text mi se pare cât se poate de patetic, intimist, antiortodoxist şi rupt de mase.
Soluţia în cazul Sergiu Nicolaescu, şi nu numai, nu era nici incinerarea, nici înmormântarea.
Odată cu decesul, trupul neînsufleţit al marelui dispărut trebuia trecut, „în baza la o lege” dată de guvernul Ponta prin Ordonanţă de Urgenţă, din custodia familie