Numai fragmente

Numai fragmente,

Indecise părţi de realitate

Mi-e dat să trăiesc;

Din amintire doar un amurg,

Numai un ceas de iubire,

O fărâmă, o biată fărâmă de adevăr,

Câteva picături de frumuseţe,

Uliţe lungi de înfrigurată aşteptare,

Doi-trei saci de iluzii;

Numai fragmente,

în zadar încerc să le-adun,

întregul se refuză;

Dar există întreg?

Expediţie

într-o zi de toamnă

Am pornit spre moarte;

Totul era veşnic

Şi ştiut, din carte,

Râul mare, negru,

Un vâslaş bărbos,

Suflete de spaimă

Tremurând pe jos;

Galbenul de plată,

Neştiut răstimp,

Dincolo de apă

Malul fără timp;

Flăcări roşii, nalte

Şi grădini de vis,

Rândul la pedepse,

Totul era scris;

Nici un pas degeaba,

Orice drum, un cerc,

Nici o întrebare

N-am putut să-ncerc;

Şi-am pornit spre soare

Pe poteci de foc;

Poate-n altă toamnă

Am mai mult noroc

Tu să fii aceea

Munţi de întâmplare ceasurile poartă,

Calea vieţii nu e niciodată dreaptă,

Când deschid bezmetic poartă după poartă,

Tu să fii aceea care mă aşteaptă;

Şi de eşti minunea zilelor puţine,

Lângă ne-ndurarea vremilor de cleşte,

Cu frumosul lumii întrupat în tine,

Tu să fii aceea care mă-nzeieşte;

Când cuprinde ziua cerul ei subţire,

Nu ştiu nici cărarea, nici cuvântul rege,

De-mi va fi privirea zid de mânăstire,

Tu să fii aceea care înţelege;

Visul fericirii fulgeră-n carate,

Nici durerea nu e în sclipiri săracă,

Dacă-ncearcă plânsul râul să-şi arate,

Tu să fii aceea care mă