Întrebat de ziarişti dacă îl va sancţiona pe Traian Igaş pentru declaraţiile pe care le-ar fi făcut potrivit cărora în iarna aceasta s-a anticipat că vor fi nămeţi mai mari decât în 1954, premierul Emil Boc a spus că nu ştie la ce afirmaţii se face referire, transmite Agerpres.
"Să-şi facă datoria şi vieţile oamenilor să fie salvate. Eu nu ştiu la care afirmaţii faceţi referire pentru că ceea ce ne-a spus meteo s-a confirmat cu privire la viscol, cu privire la fenomenul poleiului, la menţinerea în continuare a vitezei viscolului. Nu văd ce motiv aş avea să iau decizi suplimentare pentru că ministerul îşi face datoria pe această temă", a afirmat premierul la finalul şedinţei Comitetului pentru situaţii de urgenţă, citat de agenţia naţională de presă.
La rândul său, ministrul Traian Igaş a spus, potrivit aceleiaşi surse, că nu a făcut nici un moment acea declaraţie. "Presa, aşa cum ne-a obişnuit, de foarte multe ori pune în gura unor politicieni şi vorbe pe care nu le-au spus", a adăugat el.
Întrebat de ziarişti dacă îl va sancţiona pe Traian Igaş pentru declaraţiile pe care le-ar fi făcut potrivit cărora în iarna aceasta s-a anticipat că vor fi nămeţi mai mari decât în 1954, premierul Emil Boc a spus că nu ştie la ce afirmaţii se face referire, transmite Agerpres.
"Să-şi facă datoria şi vieţile oamenilor să fie salvate. Eu nu ştiu la care afirmaţii faceţi referire pentru că ceea ce ne-a spus meteo s-a confirmat cu privire la viscol, cu privire la fenomenul poleiului, la menţinerea în continuare a vitezei viscolului. Nu văd ce motiv aş avea să iau decizi suplimentare pentru că ministerul îşi face datoria pe această temă", a afirmat premierul la finalul şedinţei Comitetului pentru situaţii de urgenţă, citat de agenţia naţională de presă.
La rândul său, ministrul Traian Igaş a spus, potrivit aceleiaşi surse, că nu a făcut nici