Primul tren de metrou, fabricat de spaniolii de la CAF, va ajunge la Bucureşti în luna septembrie a acestui an. Noua achiziţie subterană va fi pusă în circulaţie începand cu luna ianuarie 2014. Loc special de biciclete, WiFi şi amenajare specială pentru persoane cu dizabilităţi sunt doar câteva din dotările noilor trenuri. La data de 29 noiembrie 2011, în urma împrumutului făcut de România la Banca Europeană de Investiţii, Metrorex a semnat cu firma spaniolă CAF (Construcciones y auxiliar de Ferrocarriles S.A) un contract de achiziţie şi punere în funcţiune a 16 trenuri noi de metrou.
Bucureştenii vor putea face prima călătorie cu unul dintre cele 16 trenuri de metrou, începând cu luna ianuarie 2014, însă primul tren va ajunge la Bucureşti în luna septembrie 2013. Restul trenurilor vor fi în România până la sfârşitul anului 2014.
Noile garnituri de metrou CAF le vor înlocui pe cele de tip vechi şi vor circula pe Magistralele 1 (Dristor - Pantelimon), 2 (Berceni - Pipera) şi 3 (Preciziei - Anghel Saligny). Noile trenuri rulează cu o viteză maximă de 80 de kilometri la oră, au o capacitate de 1.200 de pasageri şi un coridor liber de-a lungul întregului tren care măsoară 144 de metri lungime. Aceste vehicule sunt proiectate pentru tranzitul de pasageri în masă, cu maximum de calitate şi nivelurile de siguranţă, şi pot fi accesate de către persoanele cu mobilitate redusă, cu două zone pentru utilizatorii de scaune cu rotile.
Dotările noilor trenuri de metrou: difuzoare exterioare pentru informare călători, afişare direcţie de mers şi pe lateralul trenului, avertizare vizuală închidere uşi şi pe exteriorul trenului, loc special pentru biciclete, amenajare specială pentru persoane cu dizabilităţi, marcaj Braille pe butoanele de deschidere locală uşi, număr suplimentar de scaune (6 pe tren), WiFi, frână pe disc în loc de frână pe roată, farur