Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votul de aur al DNA

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Acum, când pe Marian Vanghelie l-a lovit revelaţia că bunul său prieten Cătălin Voicu ar putea fi adus din arest pentru a vota în Senat şi apoi dus din nou la ţuhaus, Puterea şi Opoziţia s-au lansat în calcule febrile.

Camera superioară a Parlamentului are 137 de membri, dintre care, după diversele migraţii de primăvară-vară-toamnă-iarnă, 69 s-au aşezat în cuibul Puterii (PDL-UDMR-UNPR), iar 68 în cel al Opoziţiei (PSD-PNL-PC). Majoritatea pro-guvernamentală este, aşadar, extrem de fragilă. Simpla trecere a unui senator de la UNPR la PSD, de exemplu, ar inversa raportul de forţe, care ar deveni 69-68 în favoarea actualei Opoziţii. Nu e greu de bănuit câte promisiuni, câte energii şi câţi bani se consumă în subteranele partidelor pentru a produce dezertori în tabăra adversă. Miza este uriaşă: transformarea Puterii în Opoziţie şi a Opoziţiei în Putere, măcar la nivelul Senatului. Relevantă este întâmplarea din 30 mai, când plecarea din PDL a lui Şerban Rădulescu l-a făcut pe Mircea Geoană să constate entuziast: „Avem majoritatea în Senat!". Trecerea imediată a fostului PSD-ist Ion Toma la UNPR i-a stricat însă bucuria lui Geoană. Dar asta e deja o tradiţie. Şi un bun prilej de glume.

Racolarea nu este însă singura armă care poate înclina balanţa în Senat: mai există şi arestarea! De un an şi trei luni, mai exact din martie 2010, „armata PSD" nu se poate baza, la vot, pe soldatul său disciplinat Cătălin Voicu, întrucât acesta se află în arest preventiv.

Şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (în timpul cercetării), şi judecătorii (în timpul procesului) au considerat că profanatorul de morminte nu merită să înfrunte justiţia în libertate.

Indisponibilizarea lui Voicu reduce numărul de voturi al coaliţiei PSD-PNL-PC la 67. Ce-aţi zice însă dacă, într-o zi, judecătorii ar decide ca Voicu să fie judecat în stare de libertate, iar DNA l-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 12 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 40 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°