Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de vacanţă pentru petrolişti. Noutăţi în lot şi pe banca tehnică

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Petroliştii au reluat antrenamentele cu mai multe noutăţi în lot, dar şi pe banca tehnică, unde antrenorul cu portarii a fost schimbat. „Lupii galbeni“ au şi un nou preparator fizic

Petroliştii şi-au încheiat vacanţa, iar luni au susţinut primul antrenament pe Ilie Oană. Jucătorii lui Cosmin Contra s-au strâns, de dimineaţă, la INMS pentru a efectua vizita medicală, iar mai apoi, în faţa a cca 1000 de spectatori, au efectuat primul antrenament al sezonului 2013-2014.

La şedinţa de pregătire de luni, antrenorul găzarilor a avut la dispoziţie 22 de jucători: Mircea Bornescu, Peterson Pecanha, Valincius Povilas, Iuliu Oprea – Sebastian Achim, Geraldo Alves, Ionuţ Neag, Haubert Guilherme, Constantin Grecu, Ruben Enza Yamissi, Damien Boudjemaa, Ovidiu Hoban, Pires Romario, Adrian Cristea, Vladuţ Morar, Nini Popescu, Adrian Ilie, Mihai Roman, Jeremy Bokila, Gicu Grozav, Hamza Younes şi Ruben Ramos Martinez. Absenţi de la această primă şedinţă de pregătire au fost Jean Sony Alcenat, Gualberto Mojica, Soni Mustivar (învoiţi), Marian Cristescu, Laurenţiu Marinescu (accidentaţi), Elhad Naziri, Florent Sauvadet, Vasili Hamutovski, Renan Da Silva (contracte încheiate).

Noutăţile din lotul galben-albaştrilor sunt Nini Popescu şi Adrian Ilie (ambii de la centrul de copii şi juniori), Mihai Roman (revenit de la FC Severin), Adrian Cristea (revenit dupa împrumutul la Standard Liege), Peterson Pecanha (venit liber de contrat dupa despărţirea de Rapid) şi Ruben Ramos Martinez (de la Fuenlabrada).

Schimbări au apărut şi pe banca tehnică acolo unde antrenorul cu portarii, Dumitru Jipa, a fost înlocuit cu Cătălin Grigore, iar în locul preparatorului fizic, Giovani Melchiorre, plecat la CFR Cluj, şi-a făcut apariţia un fost colaborator de la Fuenlabrada al lui Contra, Alberto Peribanez.

Marţi, galben-albaştrii pleacă în Slovenia, la Maribor, pentru un stagiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 54 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 59 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°