Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TUI se întoarce, gata cu manelele

Publicat in Capital, vineri 21 mai 2010 ·

După patru ani de absenţă, turoperatorul german TUI se întoarce în România. Primii turişti sunt aşteptaţi chiar de săptămâna aceasta, pentru ei preţul unui sejur pe litoral, la început de sezon, fiind cuprins între 390 de euro şi 607 euro. Anul trecut, pe litoralul românesc au venit aproximativ 20.000 de turişti străini. O cifră extrem de modestă comparativ cu cea raportată de vecinii bulgari, tradiţionalul reper. Cauzele invocate au fost criza economică, lipsa zbo

După patru ani de absenţă, turoperatorul german TUI se întoarce în România. Primii turişti sunt aşteptaţi chiar de săptămâna aceasta, pentru ei preţul unui sejur pe litoral, la început de sezon, fiind cuprins între 390 de euro şi 607 euro.

Anul trecut, pe litoralul românesc au venit aproximativ 20.000 de turişti străini. O cifră extrem de modestă comparativ cu cea raportată de vecinii bulgari, tradiţionalul reper. Cauzele invocate au fost criza economică, lipsa zborurilor directe din străinătate către litoral, absenţa marilor turoperatori sau chiar starea vremii. Se va schimba situaţia în acest an? Ceva şanse ar exista. Încă de la începutul acestei luni, Tarom, Carpatair, Blue Air şi Air Berlin au început să opereze zboruri directe către Constanţa. Dar impulsul cel mai mare este aşteptat în acest sezon de la turoperatorul german TUI, de a cărui revenire în România sunt legate foarte multe speranţe. Din cele şase hoteluri cu care TUI a decis să colaboreze, toate din Mamaia, jumătate îşi vor primi clienţii chiar de săptămâna aceasta. „Primul charter va ateriza la Constanţa marţi (18 mai - n.red.). Doar două hoteluri oferă servicii all inclusive, iar preţul mediu pentru o săptămână este de 620 de euro de persoană“, spune Tim Grosse, directorul TUI pentru România.

Raluca Popa, managerul hotelului Central, prezintă pentru Capital cum decurg negocierile cu turoperatorul german. „Fiecare hot

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 37 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 29 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 40 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°