Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinatori italieni acuzati ca au braconat in Braila

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Un cititor al editiei electronice a ziarului nostru reclama faptul ca simbata, 12 ianuarie, pe un fond de vinatoare apartinind Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi, au fost depistati citiva vinatori italieni, care se aflau in teren fara autorizatie. In plus, acestia ar fi folosit "chematori interzise de lege", adica un fel de momeli ilegale. Acelasi cititor, care nu si-a dezvaluit identitatea, afirma, in respectivul comentariu, ca a fost martor ocular al incidentului si ca, in aceeasi zi, un vinator brailean ar fi impuscat o lebada, pe fondul situat in Insula Mare a Brailei.

Conducerea AJVPS Braila neaga cu fermitate ca italienii ar fi vinat fara autorizatie. "Este vorba despre doi italieni a caror documente sint in regula. Potrivit reglementarilor in vigoare, asociatia noastra a facut toate demersurile legale pentru intrarea in tara a acestor vinatori si le-a eliberat autorizatia necesara. Cei ce lanseaza astfel de zvonuri sint, din pacate, chiar colegi de-ai nostri care intentioneaza sa faca rau AJVPS", opineaza Laurentiu Radu, directorul asociatiei vinatoresti. Potrivit acestuia, "chematorile interzise de lege" ar fi fost, de fapt, doar niste atrape, adica giste din plastic, a caror folosire nu este ilegala.

"Cei care au ceva impotriva vinatorilor straini ar trebui sa tina cont ca banii platiti de acestia pentru partidele de vinatoare tinute pe fondurile noastre, mentin cotizatiile membrilor braileni la una dintre cele mai mici cote din tara. La noi, cotizatia anuala este de 560 lei, in timp ce la alte asociatii de profil, membrii platesc, in medie, 850 lei. Sint si asociatii cu cotizatii anuale de peste 15.000 lei. Partidele de vinatoare cu straini reprezinta o sursa importanta de venit, fara a se aduce prejudicii speciilor de vinat. Strainii vizeaza specii neinteresante pentru vinatorii braileni, cum ar fi ciocirlia, pre

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 5 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 8 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 13 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 10 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°