Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză tehnică:SNP: cât mai forează până la minim?

Publicat in Capital, miercuri 13 iunie 2007 ·

Pentru cine nu are un grafic al SNP conţinând cel puţin o medie aritmetică, cauza declinului acţiunii se numeşte Arpechim. Dar pentru cei care urmăresc bursa cu analiza tehnică (grafice+indicatori tehnici), cauza se numeşte SNP, este evidentă pe orice grafic şi datează de mult timp (violarea mediei de 50 de zile în noiembrie 2006). Alăturat avem un grafic zilnic sub forma lumânărilor japoneze, iar în subchartul 2, indicatorul Rate-Of-Change (ROC), cu o perioadă de 20 zile.

Pentru cine nu are un grafic al SNP conţinând cel puţin o medie aritmetică, cauza declinului acţiunii se numeşte Arpechim. Dar pentru cei care urmăresc bursa cu analiza tehnică (grafice+indicatori tehnici), cauza se numeşte SNP, este evidentă pe orice grafic şi datează de mult timp (violarea mediei de 50 de zile în noiembrie 2006). Alăturat avem un grafic zilnic sub forma lumânărilor japoneze, iar în subchartul 2, indicatorul Rate-Of-Change (ROC), cu o perioadă de 20 zile.

Primul are rolul de a-i trezi pe cei care încă mai speră într-o schimbare de trend, iar ROC să indice când ar fi un moment bun de intrare în SNP. Cele trei linii de trend descendent (în albastru) arată clar cât de negativ este trendul SNP. În aceste condiţii, orice cumpărare pe o creştere de preţ este foarte riscantă, deoarece este considerată o reacţie în trend descendent. Nivelele de rezistenţă vor trebui depăşite pentru ca încrederea într-o schimbare de trend să crească. Chiar dacă preţul va trece deasupra acestor rezistenţe, raportul risk/reward va deveni mai bun pentru cumpărare numai dacă indicatorul ROC se va afla în teritoriu pozitiv (deasupra referinţei zero) şi cu preţul deasupra mediei de 50 de zile EMA(50). Preţul se poate întoarce sub forma unei reacţii, dar dacă ROC<0, semnalul de intrare este fals. În acest moment, 0,5000 este suport psihologic solid. O

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 2 ore
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 20 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°