Orice trăitor în spaţiul creştinătăţii trebuie să ştie ce conţine Biblia, care este istoria creştinismului.
Se discută intens şi pasional - apropo de noua lege a învăţământului - despre obligativitatea orelor de religie în liceu. Din punctul meu de vedere, se ajunge prea rapid la concluzii mai mult sau mai puţin radicale, înainte de stabilirea premiselor. La întrebarea: „Trebuie sau nu ca religia să fie o disciplină obligatorie?" nu se poate răspunde decât după ce avem o reprezentare clară despre conţinutul acestei discipline, despre substanţa şi principiul ei.
Deocamdată, răspunsul meu ar suna, într-o primă instanţă, astfel: dacă ora de religie este administrată de un profesor ignar, rudimentar, apologetic până la furie, patriotard, chitit să demonstreze că suntem buricul pământului, xenofob, bolnav, cum ar fi spus Nietzsche, de „moralină", atunci votez împotriva obligativităţii. Dacă ora de religie e un curs de propagandă naţională, în dispreţul oricărei alterităţi, dacă e programatic anti-culturală, anti-occidentală, ruptă cu totul de problematica veacului, atunci, de asemenea, votez împotrivă. Nu ne putem dori ca această oră să împrumute stilistica prelegerilor de învăţământ politic, cu efectul garantat al îndepărtării definitive a audienţilor de tematica ei. Nu ne putem dori un învăţământ religios de campanie, o teorie a iubirii dublată de o pragmatică a urii, adică de încruntături, sudalme şi excluziuni.
Discernământul nu se poate „educa" prin metode de front, ci prin informaţie, analiză, inteligenţă şi „bună-voire". Opţiunea adevărată, consistentă, nu se poate întemeia decât pe o prealabilă deschidere spirituală, altfel spus pe cunoaştere şi libertate. Acesta este, de altfel, rostul însuşi al studiilor liceale: nu o prematură specializare sau înregimentare, ci instituirea unui fundament de cultură generală, pe care să se poată construi, ulteri