Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ar putea deveni unul dintre marii producători de orez din UE

Publicat in Gandul, joi 7 august 2008 ·

3 – 5 milioane de hectare de teren arabil bune pentru culturile de orez stau nefolosite

România are potenţialul şi resursele necesare pentru a deveni un important producător de orez la nivel european în următorii ani. Concluzia nu aparţine Ministerului Agriculturii sau vreunui institut de cercetare, ci investitorilor străini. Din ce în ce mai mulţi producători italieni şi spanioli încep să exploateze suprafeţe mici de teren în apropierea Brăilei, dar şi în partea de vest a ţării, folosind suprafeţe lăsate nefolosite de agricultorii locali.

Cel mai mare producător de orez din Europa, Riso Scotti, a investit începând cu anul 2003 zeci de milioane de euro pentru achiziţia a 7.000 de hectare de loturi fragmentate în România şi în construcţia unei instalaţii de procesare la Vlădeni, în judeţul Ialomiţa, scrie Reuters.

„Ştiam de existenţa unor terenuri abandonate care erau disponibile, iar climatul e perfect. Ne propunem să ne oprim cu achiziţia de terenuri când vom ajunge la 10.000 de hectare, anul viitor. Restul terenurilor vor fi luate de investitori italieni, francezi şi locali. Sunt în procesul de a convinge fermierii să vină în România”, a declarat Ugo Perruca, oficial al companiei Riso Scotti.

România ar putea reduce importul de orez al UE cu 10%

Preţurile terenurilor au crescut în decurs de cinci ani de la 200 de euro, la 1.000 de euro pe hectar, dar chiar şi în aceste condiţii sunt de şase ori mai mici decât cele din Italia. Totodată, Dunărea are rezerve de apă de 20 de ori mai mari decât bazinul Padului, oferind României un avantaj competitiv în faţa Italiei şi a Spaniei, care ocupă locul doi în materie de producere a orezului, amândouă suferind de restricţii asupra consumului de apă. Ugo Perruca precizat că anul acesta vor produce circa 40.000 de tone de orez şi estimează că terenurile cultivate cu orez în ţara noastră vor ajunge la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 57 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 19 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 51 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°