Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre cele mai mari procese împotriva neonaziştilor se deschide luni în Germania

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Unul dintre cele mai mari procese ale neonaziştilor de după război, amânat din cauza unei polemici, se va deschide luni la Munchen (sud), pentru a judeca o serie de nouă crime cu caracter xenofob, calificate de Angela Merkel drept "ruşionase" pentru Germania, relatează AFP, citat de Mediafax.

De mai multe săptămâni, atribuirea locurilor rezervate jurnaliştilor provoacă o aprigă controversă într-un proces marcat deja de o avalanşă de scandaluri în jurul anchetei, într-un moment în care deschiderea procesului, prevăzută pentru 17 aprilie, a fost amânată pentru data de 6 mai.

Tribunalul din Munchen nu rezervase iniţial locuri pentru mass-media turcă, în contextul în care nouă dintre victime erau turci sau de origine turcă, fapt care a provocat o criză diplomatică între Berlin şi Ankara.

Somat să modifice lista de către Curtea Constituţională, tribunalul a decis în cele din urmă, in extremis, să amâne procesul şi să atribuie prin tragere la sorţi 50 de locuri rezervate mass-media. Cu toate acestea, controversa nu a încetat, deoarece au obţinut locuri o publicaţie pentru femei şi unele radiouri muzicale, însă nu şi unele publicaţii germane de prestigiu sau agenţii de presă internaţionale.

Din cauza amplorii sale, procesul rămâne fără precedent, de la procesul bandei de la Baader, organizat în urmă cu 36 de ani. La sfârşitul lunii aprilie, Germania s-a scuzat oficial la ONU pentru erorile comise în timpul anchetei, recunoscând că aceste crime cu tentă rasistă "au fost, fără nici cel mai mic dubiu, unele dintre cele mai grave atentate asupra drepturilor omului din ultimele decenii, în Germania".

Principala acuzată, Beate Zschäpe, în vârstă de 38 de ani, care se aşteaptă la o importantă pedeapsă cu închisoarea, ar trebui să răspundă presupusei participări la nouă crime cu tentă xenofobă, plus cea a unui poliţist, în 2007. Ea este suspectată de i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 52 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 42 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°