Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Injecţiile au luat locul pastilelor la Spitalul Judeţean

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu are medicamente care se administrează pe cale orală. Problema va fi rezolvată în totalitate anul viitor atunci când vor fi încheiate alte contracte cu furnizorii.

Bolnavii care ajung la SJU Slatina şi au nevoie, pentru tratarea problemelor de sănătate, de medicamente sunt nevoiţi să meargă la farmacie şi să le cumpere. Unitatea spitalicească nu are în depozit pastile, ci doar tratament injectabil. „La sfârşitul fiecărui an calendaristic, fiecare secţie a spitalului face un referat de necesitate. În baza acestuia, se introduce în licitaţie oferta. Vechea conducere nu a respectat necesarele întocmite de doctori, şi s-au preferat, nu ştiu din ce motiv, medicamentele injectabile“, a explicat medicul Romeo Stănclescu, directorul medical al SJU Slatina. Problema a mai fost sesizată de cadrele medicale în cursul acestui an, însă nu s-a găsit o rezolvarea deoarece conducerea unităţii sanitare este obligată să respecte contractele încheiate.

Fără aspirină sau paracetamol

Între timp însă pacienţii sunt nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru medicamentele de care au nevoie. „Contractele s-au încheiat şi suntem obligaţi să le respectăm până la sfârşitul acestui an. Şi eu mă plâng că nu există pastile, şi mulţi alţi medici pentru că problema aceasta se regăseşte în tot spitalul. Sperăm să găsim o soluţie pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamentele“, spune Stănculescu.

Şi medicii de la SJU Slatina se plâng că nu au cu ce să trateze pacienţii. „E imposibil ca într-un spital de urgenţă să nu există medicamente precum aspirina, paracetamolul sau algocalminul. Lista poate continua pentru că nu există pastile în acest spital. Nu ştiu de ce s-a comandat numai tratament injectabil, care e şi mai scump. Nu putem înlocui tot timpul pastilele cu injecţiile pentru că nu poţi să înţepi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°