Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află la ce oră se poate vedea ASTĂZI fenomenul astronomic SuperLuna

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 23 iunie 2013 ·

O "aproape" SuperLună, fenomen astronomic în timpul căruia Luna Plină se află la cea mai mică depărtare de Terra, va fi vizibilă duminică, la ora 19:56, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Conform cercetătorului Adrian Sonka de la Observatorul Astronomic din Bucureşti, SuperLuna se produce duminică, de la ora 14:11, când este zi afară şi Luna este sub orizont.

"Din pacate Luna Plină nu se vede ziua pentru că faza înseamnă că Luna se află în partea opusă Soarelui: când este Soarele pe cer nu este şi Lună. În această fază, Luna răsare la apusul Soarelui şi apune la răsăritul acestuia. Pentru că la ora 14.00 Soarele este pe cer, Luna nu va putea fi văzută, fiind sub orizont", explică Adrian Sonka.

El precizează că va trebui "să ne mulţumim" cu o "aproape SuperLună", pe care o vom vedea la ora 19:56, când se va afla deja la 357.040 kilometri de Pământ, mai departe cu zeci de kilometri decât s-a aflat la depărtarea minimă (pe 23 iunie, ora 14:11, la 356.990 km).

"Până şi faza Lunii este mai puţin «Plină» decât la ora 14:32, deci vom vedea o aproape SuperLună (...) Vom vedea o Lună Plină mai mare decât de obicei pentru că se va afla destul de aproape de orizont, producându-se acelaşi efect (o iluzie optică) ca la răsăritul sau apusul Soarelui/Lunii", spune cercetătorul.

Potrivit acestuia, următoarele superLuni până în 2020 vor avea loc: în august 2014, septembrie 2015, noiembrie 2016, ianuarie 2018, februarie 2019 şi aprilie 2020.

"De fapt o superLună în adevăratul sens al cuvântului se va produce pe 28 septembrie 2014, când se va afla la 356.877 km, în faza de 100% (Lună Plină), la o ora 4:45 dimineaţa", mai spune Sonka.

Fenomenul de SuperLună, care oferă satelitului natural al Terrei un aspect ieşit din comun, este adeseori asociat în credinţa populară cu stigmatul unor dezastre naturale, precu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°