Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Plimbare cu poneiul la ştrand şi baza hipică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

Cei mici au posibilitatea să se plimbe călare la Ştrandul Municipal din Piatra Neamţ, în timp ce părinţii îi asistă sau fac plajă.

Pentru prichindei, poneii vin să diversifice paleta de atracţii de la ştrand. „Pe lângă facilităţile pentru adulţi, ne-am gândit să le oferim o atracţie şi copiilor care vin aici”, ne-a declarat Nicoleta Husaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ. O plimbare călare costă trei lei.

Cei trei ponei sunt cazaţi în regim de pensiune la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“, aflată în vecinătatea centrului de agrement. În afară de aceste exemplare, aici, mai sunt încă trei ponei care aparţin unor proprietari din Piatra Neamţ. „Poneii, de diferite talii, pot fi folosiţi de copii în vârstă de cel puţin trei ani. Trei animale au fost achiziţionate din Ungaria, iar celelalte de la Cluj“, a declarat Costache Lupu, administratorul bazei hipice.

Pregătire pentru

şcoala de echitaţie

Proprietarii poneilor trebuie să achite o taxă, care reprezintă contravaloarea furajelor consumate, a îngrijirilor acordate şi a antrenamentelor care se fac cu ei. Plimbările pot reprezenta un stagiu pregătitor pentru cursurile de echitaţie, care sunt organizate la baza hipică.

„Plimbările pe ponei îi pot pregăti pe copiii cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani pentru Şcoala de Echitaţie, care funcţionează la Piatra Neamţ din anul 2006. La şcoală se pot înscrie doar cursanţi cu vârste mai mari de şapte ani“, a adăugat Costache Lupu.

Cea mai frumoasă

bază hipică din ţară

Baza hipică de la Piatra Neamţ, inaugurată în 1986, oferă un peisaj de excepţie, având de o parte râul Bistriţa, iar de partea cealaltă pădurea de la poalele Muntelui Cernegura.

Complexul unde sunt crescute cabalinele este cotat ca având cele mai bune condiţii din ţară şi, din acest motiv, a găzduit mai multe etape al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 16 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°