Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonard Adrian Sandu: Una din marile speranţe din fotbalul buzoian

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Puştiul de la Liceul cu Program Sportiv a fost luat de pe maidanele din Costeşti şi a ajuns să fie lăudat de Gheorghe Hagi, idolul său

Talentul i-a fost remarcat de un profesor pe maidanele din satul natal, care l-a adus la Liceul cu Program Sportiv din Buzău. Asta se întâmpla în urmă cu patru ani şi plăcerea de a juca fotbal s-a transformat într-o mare pasiune.

Familia l-a susţinut şi chiar l-a îndemnat să joace fotbal. Este component al lotului de jucători născuţi în anul 1995 de la LPS, iar prima sa competiţie a fost Cupa Hagi, diţia din urmă cu doi ani. „A fost o întrecere dificilă, cu echipe bune şi mulţi jucători de valoare. Aveam încredere în mine şi înainte dar după acest concurs am devenit şi mai încrezător” spune Leonard. Finalul întrecerii a fost extrem de emoţionant pentru că a avut şansă să dea mâna cu Gheorghe Hagi, care l-a lăudat şi i-a spus că-i va urmări evoluţia în anii următori. Autograful primit atunci de la idolul său, il păstrează la loc de cinste, pe biroul din camera sa".

Ar vrea să joace la Steaua

Este stelist convins, crede că echipa bucureşteană este cea mai bună din ţară şi ar vrea ca la un moment dat să îmbrace tricoul Stelei.

Ştie că acest lucru nu este posibil fără foarte multă muncă şi că este nevoie de experienţă, de aceea e hotărât să îşi facă ucenicia de fotbalist profesionist la o echipă mică, fără pretenţii. Leonard Sandu este un tânăr pragmatic.

Spune că îi place fotbalul, că vrea să ajungă un jucător valoros însă realizează că dacă va reuşi în acest sport îşi va putea asigura şi mijloacele de trai. „ Vreau să mă ţin de fotbal. Ştiu că se câştigă bine şi vreau să ajung şi eu să fac bani din fotbal”, spune Leonard.

Ce îţi place să faci în afară de fotbal?

Îmi place şi muzica. Am încercat să cânt la orgă dar nu m-am descurcat. Acum doar ascult muzică în timpul lib

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 4 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°