Nu poti trata oamenii ca pe niste particule elementare, care sa fie putin agitate in eprubeta economistului, din care sa rezulte apoi solutii. In concluzie, economia este stiinta numai pentru ca studiaza ceva, chiar daca nu se stie exact ce anume. Stiinta economica este una aparte. Chiar de la inceputuri (sec. al XVIII-lea) metodologia sa a fost extrem de controversata. Edificiul sau s-a inaltat pe o serie de platitudini si simplificari de genul: "indivizii prefera mai multe bunuri decit mai putine", "indivizii sint capabili sa-si ordoneze optiunile dupa ordine de preferinte", "marfurile sint divizibile", "indivizii aleg acea optiune pe care o prefera" etc. Edificiul a integrat si un complicat aparat matematic, in dorinta de a demonstra ca intr-adevar "omul e un animal care calculeaza" si de a dobindi un prestigiu mai bun in rindul stiintelor prin recursul la matematici. Avem, oare, intr-adevar de-a face, in cazul economiei, cu o veritabila stiinta? Intrebarea s-a mai pus si e suficient de ambigua pentru a-i oferi un raspuns pe masura. Daca raspunsul ar fi pozitiv, apare o a doua intrebare: ce fel de stiinta, una naturala sau una sociala? Aici raspunsul nostru e ferm: una sociala, intrucit studiaza comportamentul uman (Lionel Robbins) sau actiunea umana (Ludwig von Mises). Cu astfel de intrebari s-au framintat filosofii si economistii intemeietori ai teoriei economice. Interesul fata de economie a sporit foarte mult, iar asta si datorita dificultatilor de afirmare ale stiintei economice si perspectivelor sumbre ale realitatii economice. Se pricepe cu adevarat cineva sa ne aduca prosperitatea? Aici pina, si economistii au indoieli serioase. Cred, asadar, ca stiinta economica se afla in criza. O criza pe care sint chemati sa o rezolve nu doar economisti, ci si filosofi, sociologi, politologi, antropologi, intr-o veritabila hora a prieteniei transdisciplinare. Alte opin