Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoala din spital - Copii care invata bucurosi si in timpul verii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 29 iulie 2006 ·

In vreme ce colegii lor se balacesc in valurile marii, se catara pe crestele muntilor ori dau iama in ciresul de la tara al bunicilor, copiii bolnavi de leucemie sau cancer merg la scoala chiar si in vacanta.

Mai bine spus, ajunge scoala ambulanta din spital la ei. La patul in care zac, doborati de boala. Este vorba despre "sectiunea" mobila a scolii din Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iasi, cea mai mare unitate de profil din Moldova. Pe primele doua etaje ale spitalului sunt internati proscrisii, copiii mentinuti in viata cu ajutorul dializei sau al citostaticelor. De la un capat la altul vezi copii mutilati, ascunsi, parca, in dosul scheletelor inalte din fier, suporturile ce poarta povara sticlelor din plastic cu lichidul ce asigura efectuarea tratamentului - transfuzia si, implicit, supravietuirea.

NEINTRERUPT. La sfarsitul anului scolar, la 15 iunie, copiii au primit, aici, in loc de diplome, medicamente, coronitele lor au fost incarcate de spini, iar premiul cel mai valoros a constat in cel mult inca o luna de viata. Aici nu intra in calcul vacantele - caci functionarea scolii nu este intrerupta pe perioada verii. O mana de oameni le ofera copiilor bolnavi respectul de care se bucura altii in cadru obisnuit, unde exista dascali adevarati. Aici fac un fel de voluntariat, in principal, un pedagog si un asistent social. Sunt incurajati de frantuzoaica Josette, o sufletista care prin intermediul unei fundatii ajuta copiii cu grave probleme de sanatate.

RECUPERAREA ABSENTELOR. Cei doi voluntari vin zilnic la spital, in sala de mese transformata ad-hoc in sala de lectii sau la pat, pentru bolnavii care nu pot fi sub nici o forma deplasati. Pentru ca unii se urnesc sprijinindu-se in carje, ajutati de mame sau de personalul medical. Ajunsi la "clasa" isi ingramadesc foile de desen si caietele ori jucariile printre blidele pline cu resturi de mancare. "D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 18 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 19 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°