Poporul român are, printre multe alte paradoxuri care-l singularizează între naţii, capacitatea de a privi cu optimism spre trecut. Sursa: EVZ
Aşa ar putea fi explicat recursul la istorie pe care îl fac românii la peste două decenii de la Revoluţie.
Cu câteva zile înainte de împlinirea a patru ani de când a condamnat comunismul, "moment deopotrivă sublim şi penibil, înălţător şi degradant" (după cum ne spune profesorul Tismăneanu), Traian Băsescu pare să cadă, în interviul pentru HotNews şi RFI, în capcana de a idiliza crâmpeie din trecut. Preşedintele ne explică faptul că recenta sa declaraţie, potrivit căreia Nicolae Ceauşescu rămânea un mare conducător dacă stătea doar zece ani la putere, a fost rău interpretată. Practic, Băsescu se referea "la imagine şi nicidecum la esenţa comunismului care rămâne un regim, în România cel puţin, ilegitim şi criminal". Pentru cei panicaţi că şeful statului a cauţionat un deceniu dintr-un regim pe care îl condamnase integral, lămurirea e salutară şi satisfăcătoare. Dar, în continuarea explicaţiilor sale, Traian Băsescu riscă să-i fie iarăşi răstălmăcite spusele, părând că legitimează dezgheţul din prima perioadă a domniei lui Ceauşescu. Astfel, preşedintele scrutează trecutul şi rememorează entuziasmul care i-a cuprins pe români pentru că România nu a intervenit în Cehoslovacia, se puteau găsi publicaţii străine la chioşcuri şi puteau fi ascultate trupe străine ca Boney M., Rolling Stones, Beatles şi Abba. De această dată atent la nuanţe, preşedintele conchide: "Acea perioadă ar fi rămas, probabil, pentru românii care nu au o problemă cu sistemul comunist, o perioadă pozitivă".
Numărându-mă printre românii care au o problemă cu sistemul comunist, cred că şi cei mai frumoşi ani au reprezentat de fapt o perioadă negativă, chiar dacă, născut fiind în 1969, n-aveam cum să pricep mare lucru din ea pe