Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Istoria „bibliotecilor călătoare” din desagii oierilor de la Sălişte. Dragostea ciobanilor pentru cărţi, o poveste veche de sute de ani

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Dragostea pentru cărţi are o tradiţie de sute de ani în oraşul considerart capitala spirituală a Mărginimii Sibiului. Pe vremuri, oierii plecau în transhumanţă cu cărţi de rugăciune, de poezie sau istorice puse în desagi.

„Oraşul cu 11 academicieni”, locul de baştină al Mariei Peligrad, tânăra care a câştigat, în costum popular, primul concurs de frumuseţe din România, are astăzi o bibliotecă frumoasă şi două muzee iar dragostea oierilor pentru carte e veche de sute de ani, de pe vremea când, în desagii transhumanţei, cărţile earu nelipsite.

„Prin cărţile „de după şerpare, din straiţă şi desagi” pe care săliştenii le purtau cu ei pe drumurile transhumanţei au luat fiinţă „bibilotecile călătoare”. Pe lângă atestarea prin tradiţie a acestor „bibiloteci” ambulante ne-au rămas şi mărturii documentare despre existenţa lor.

Astfel, la 21 septembrie 1836, Chirilă Lupea din Sălişte, simplu cioban sâmbriaş, trece cu el în Dobrogea şi un Ceaslov. Tot un săliştean, Ion Roşca, la 1837, trece Dunărea o Psaltire preţuită la 20 de lei (preţul unei oi era de 8 lei). Ionaş Crai trece şi el în 1840 o Evanghelie evaluată de vama din Olteniţa la 50 de lei iar Ioan Haţegan, în anul 1851, trece pe la Călăraşi un Apostol în valoare de 16 lei. Sunt doar câteva consemnări sporadice, de la vămile Ţării Româneşti, într-o vreme când cărţile nu prea erau articole de luat în seamă la vămuire şi înscrierea lor în documentele vamale se va fi datorat, desigur, pe lângă raritatea lor şi uimirii stârnite vameşilor de patima ciobanilor sălişteni pentru cărţi”, se arată în monografia oraşului Sălişte, intitulată „Săliştea Sibiului, străveche vatră românească”, publicată la Sibiu în 1990.

Din Banat până în Crimeea

Cercetătorii spun că „bibliotecile itinerante” au fost de o importanţă uriaşă pentru menţinerea vie a legăturii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 49 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 19 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 18 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 34 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°